Rectorul Academiei Teologice din Lviv, despre vizita papală

28.06.2001, Lviv (ZENIT) - Părintele Boris Gudziak este uimit de impactul vizitei de cinci zile în Ucraina a Papei Ioan Paul al II-lea. „Toată lumea şi-a dat seama de acest lucru acum: există o mare `simpatie` între Papă şi Biserica noastră”, a spus rectorul Academiei Teologice din Lviv, căruia îi place să se exprime în engleză.

Academia este copilul favorit al activei comunităţi greco-catolice. Iar Pr. Gudziak este un exemplu tipic al noii generaţii de credincioşi. Fiu al unor imigranţi în Canada, el a studiat la Roma sub Cardinalul Iosif Slipâi. În Ucraina s-a reîntors după 1990, şi a activat ca laic, fiind în cele din urmă hirotonit ca preot.

– Ce v-a impresionat la această călătorie?
– Marea capacitate a Papei de a stabili un contact adevărat şi profund cu poporul nostru, la toate nivelurile: cu intelectualii, cu reprezentanţii diferitelor confesiuni religioase la Palatul Filarmonicii din Kiev, cu tineretul, aici, în Lviv. El a ştiut cum să atingă coarda cea mai sensibilă a sufletului ucrainean, legând istoria trecută cu sarcinile pentru viitor. Eu n-am văzut o asemenea euforie în această ţară din 1991, pe timpul recâştigării independenţei.

– Papa şi-a exprimat admiraţia pentru Biserica ucraineană. Sunteţi mândru de această recunoaştere?
– Papa Wojtyla ne-a susţinut totdeauna, chiar şi atunci când în Biserica Apuseană exista o ignoranţă şi indiferenţă cu privire la noi. Comunitatea noastră i-a răspuns cu entuziasm. Putem spune că printre greco-catolici, unul din patru credincioşi a participat la celebrarea solemnă prezidată de Papă, o jumătate de milion de tineri s-au rugat şi au cântat împreună cu el, fără să mai socotim marile mulţimi care l-au salutat pe străzi. Aş spune că există o mare `simpatie` între Papa Ioan Paul II şi noi, o mare armonie, iar acum toţi văd aceasta.

– Această vizită a avut loc sub semnul iertării. Ieri, Cardinalul Liubomir Husar a cerut iertare: pentru răul făcut semenilor lor ortodocşi de către unii din fiii şi fiicele Bisericii Greco-Catolice.
– Noi am spus deja în numeroase ocazii că credincioşii noştri nu au procedat întotdeauna în mod exemplar. Totuşi, aş vrea să arăt că, la începutul anilor `90, când spiritele erau încinse şi contrastele erau evidente, nu a existat nici o victimă. Sute de lăcaşuri de inchinare au fost returnate proprietarilor lor de drept, 600 de preoţi ortodocşi au trecut la Biserica Catolică şi aceasta, după 50 de ani de represiune dură; totuşi, cu câteva mici excepţii, totul s-a petrecut fără violenţă. Dacă vă gândiţi la războaiele dintre catolici şi protestanţi în Irlanda, pentru a nu menţiona ceea ce se petrece între evrei şi musulmani în Orientul Mijlociu, veţi fi de acord că între noi totul, sau aproape totul s-a desfăşurat cum trebuie.

– După această vizită, dialogul cu ortodocşi iva reîncepe?
– Dialogul există deja. Mai mult, în unele cazuri, există cooperare, în domeniul formării, de exemplu. La Academia Teologică există şi profesori ortodocşi pe lângă cei catolici, un exemplu practic de ecumenism care, slavă Domnului. Nu există dialoguri unde triumfă retorica, lucru tipic pentru unii Ierarhi ortodocşi. Oricum, dialogul există între oameni. Mii de credincioşi ortodocşi au participat în mod spontan la ceremoniile Papei. După părerea mea, vizita a făcut să înflorească o realitate foarte promiţătoare.