Sunt conturate marile provocări ale Bisericii
21.05.2001, Vatican (ZENIT) - Unitatea Bisericii şi evanghelizarea unei lumi globalizate, mai ales prin mass-media, au fost printre temele abordate în timpul primelor sesiuni ale Consistoriului extraordinar al Cardinalilor. Cei 155 de Cardinali participanţi se întâlnesc în spatele uşilor închise ale Auditoriului Sinodal al Vaticanului. Textele sunt citite sau improvizate, dar nu sunt distribuite în exterior. Purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Joaquin Navarro-Valls, le-a prezentat reporterilor sumarul primelor 16 luări de cuvânt.
Cardinalul Eugenio de Araujo Sales, Arhiepiscop de Rio de Janeiro, a vorbit despre necesitatea unităţii Bisericii. „Fidelitatea şi unitatea cu Papa sunt parte integrală din credinţa catolică”, a spus el. Cardinalul libanez Nasrallah Pierre Sfeir, Patriarhul maronit al Antiohiei, s-a referit la dificultatea dialogului inter-religios, spunând că, totuşi, există domenii în care se poate trăi „normal”, ca exemplu, în promovarea acţiunilor caritative.
Cardinalul William Keeler, Arhiepiscop de Baltimore, a vorbit despre importanţa critică a mijloacelor de informare pentru evanghelizare. El a citat enciclica „Redemptoris Missio” în care Papa Ioan Paul al II-lea subliniază că este vorba nu despre „folosirea” mass-media cât de „participarea” în mass-media. Un alt Cardinal, neidentificat de către Navarro-Valls, a propus ca Vaticanul să publice un dicţionar pentru a sprijini noua evanghelizare, precum şi alte acţiuni similare directoriului catehetic pe care l-au primit toate Diecezele.
Globalizarea a fost problema cheie abordată de către doi Cardinali şi a fost fondul virtual al tuturor luărilor de cuvân Cardinalii au spus că, în mod intrinsec, globalizarea nu este nici bună nici rea, ci au accentuat că ea trebuie să reflecte solidaritatea socială. Cardinalul Francisco Alvarez Martinez, Arhiepiscop de Toledo, Spania, a spus că munca a fost înainte una dintre marile teme ale doctrinei sociale ale Bisericii, dar acum „marea provocare” este familia.
Cardinalul José Saraiva Martins, Prefect al Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, a propus „globalizarea sfinţeniei”. Obiectivul constă, a spus el, în a-i face pe catolici să înţeleagă că sfinţenia este o normă pentru toţi creştinii, şi nu ceva ieşit din comun. Cardinalul Jaime Ortega y Alamino, Arhiepiscop de Havana, a acentuat rolul Ierarhiei în prezentarea sfinţeniei ca pe o temă a Bisericii. „Avem nevoie de un minister pastoral îndrăzneţ şi real al sfinţeniei”, a spus el.
Navarro-Valls a încheiat prezentarea luărilor de cuvânt citându-l pe Cardinalul Jozef Tomko, fost Prefect al Congregaţiei pentru Evanghelizarea Popoarelor; „Astăzi nu avem nevoie de o Biserică de sprijin, ci avem nevoie de mobilizare misionară”.
