Lansarea a trei cărţi despre Sf. Faustina Kowalska
09.10.2008, Bucureşti (Catholica) - Cu ocazia comemorării a 70 de ani de la naşterea pentru cer a Sfintei Faustina Kowalska, în prezenţa IPS Ioan Robu, Arhiepiscop-Mitropolit de Bucureşti, şi cu participarea pr. Tadeusz Rostworowski SJ, duminică, 28 septembrie 2008, la ora 12.00 a avut loc la Institutul Teologic Romano-Catolic „Sf. Tereza” o triplă lansare de carte: „Micul Jurnal”, „Spiritualitatea Sfintei Surori Faustina” şi „Biografia Sfintei Faustina”, informează ARCB.ro.
Moderatorul acestei lansări a fost sora Veronica de la Institutul Congregatio Jesu. La eveniment au luat cuvântul Tereza-Brânduşa Palade, lector universitar, care a vorbit despre importanţa Micului Jurnal din perspectiva teologiei mistice; Elena Negoiţă, editor la editura Maranatha, care a prezentat cartea „Spiritualitatea Sfintei Surori Faustina” şi Liana Gehl, din partea Editurii Arhidiecezei de Bucureşti, care a remarcat faptul că trei edituri diferite s-au unit în a face prezentă tuturor spiritualitatea Sfintei Faustina. Către sfârşitul lansării a luat cuvântul şi părintele Tadeusz care, vizibil emoţionat, a dorit să vorbească despre imensa milostivire a lui Dumnezeu prezentă atât în viaţa Sfintei Faustina cât şi în viaţa fiecărui om de pe pământ. Tot despre prezenţa milostivirii divine a vorbit la începutul lansării şi Păstorul Arhidiecezei care a oferit o mărturie a experienţei milostivirii lui Dumnezeu în viaţa proprie.

Pe aceeaşi temă este şi videoştirea
Sunt incantata de faptul ca „Micul Jurnal al Sfintei Faustina„ a aparut in Romania, doresc de mult timp sa-l citesc. Va rog frumos sa-mi spuneti de unde l-as putea comanda…
Va multumesc!
Dumnezeu sa va binecuvanteze!