Mersul la biserică în Anglia este în declin
15.04.2001, Londra (ZENIT) - Declinul mersului la biserică în Marea Britanie a fost subliniat de un sondaj care a dat noi motive de îngrijorare Bisericii Anglicane, al cărei număr de membri este în scădere, scrie publicaţia britanică The Guardian. Sondajul, efectuat pentru publicaţia săptămânală catolică The Tablet, arată că încă există o puternică credinţă reziduală în creştinism, dar Bisericile din Anglia nu mai atrag credincioşi şi nici nu beneficiază de pe urma lor.
Catolicii formează 11% din populaţia britanică, dar reprezinză 26% dintre cei care merg regulat la serviciile religioase mai mult de o dată pe lună; astfel ei formează de fapt cea mai mare Biserică după numărul de membri care merg la biserică. Studiul mai indică de asemenea că nivelul de religiozitate între tineri este relativ scăzut. În timp ce 80% dintre cei peste 65 de ani cred că Isus a trăit, doar 54% dintre cei cu vârsta între 18 şi 24 de ani cred acest lucru.
Sondajul mai arată că musulmanii şi hinduşii, deşi formează doar 3% din populaţie, reprezintă acum 9% dintre credincioşii care merg regulat la biserică. Numărul musulmanilor care merg la moschee în fiecare săptămână este mai mare decât cel al anglicanilor care merg la biserică. Dacă doar jumătate din cei două milioane de musulmani britanici participă regulat la serviciile religioase, ei în depăşesc deja proporţia credincioşilor practicanţi ai aşa numitei Biserici naţionale.
Deşi 43% din populaţie se declară anglicani, ei reprezintă doar 24% dintre cei care merg la biserică mai des de o dată pe lună, şi aproape jumătate dintre cei care nu merg niciodată la biserică, se mai scrie în The Guardian. Unele persoane din Biserica Anglicană, printre care şi Arhiepiscopul de York, David Hope, şi-au exprimat îngrijorarea că, în ultimii ani, concentrarea ierarhiei pe structurile manageriale, nu a ajutat la predicarea mesajului Bisericii.
Biserica Anglicană a încercat să afle cum s-ar putea adresa mai bine credincioşilor pasivi, şi a fost alarmată să descopere că persoanele cele mai des asociate cu ea în viziunea publică sunt actorul Dame Thora Hird, de 90 de ani, şi starul de muzică pop Sir Cliff Richard, de 60 de ani, scrie The Guardian. Biserica Anglicană afirmă că deşi studiile au arătat scăderea participării la slujba de duminică sub 1 milion pentru prima oară acum trei ani, astfel de cifre analizează mai puţin schimbarea în privinţa mersului în general la biserică, precum faptul că tot mai mulţi oameni participă la serviciile religioase în zilele lucrătoare.
Din 1980, Biserica Anglicană a înregistrat o scădere cu 27% a numărului de credincioşi, o cifră similară cu cea din Biserica Catolică, mai scrie The Guardian. În sondajul Gallup de anul trecut, doar 38% dintre cei chestionaţi credeau că Isus este Fiul lui Dumnezeu. Când aceeaşi întrebare a fost pusă în 1957, procentul era de 71%.
Totuşi, editorul publicaţiei The Tablet, John Wilkins, consideră că “rezultatele sunt chiar surprinzătoare, arătând că imaginea Marii Britanii ca o societate seculară nu este în întregime reală. Situaţia este mult mai complicată… există o credinţă reziduală larg răspândită”.
Episcopul anglican de Southwark, Thomas Butler, a spus: “Cred că sondajul arată că britanicii sunt în aparenţă atei. Atunci când se ciocnesc de dificultăţi în viaţă, oamenii descoperă că de fapt cred mai mult decât se gândeau ei că cred, şi atunci caută bisericile”.
Ultimul sondaj, efectuat de către Opinion Research Business, a fost făcut luna trecută telefonic, prin chestionarea a 1.001 de persoane din Marea Britanie.
