Cultele şi viaţa religioasă în programul guvernului Adrian Năstase
26.02.2001, Bucureşti (Viaţa Cultelor) - Potrivit programului de guvernare făcut public la începutul lunii ianuarie 2001, cabinetul monocolor (PDSR) al premierului Adrian Năstase îşi propune ca prioritate în domeniul religios urgentarea promovării Legii Cultelor.
Pornind de la premisa că democraţia şi religia sunt valori complementare, guvernul doreşte să aibă un dialog permanent cu reprezentanţii vieţii religioase şi în acelaşi timp să descurajeze orice formă de prozelitism şi de extremism religios. Programul guvernamental vorbeşte de asemenea despre protejarea pluralismului religios, a tuturor minorităţilor religioase recunoscute de lege, dar şi despre “asigurarea respectului de care trebuie să se bucure Biserica Ortodoxă Română” şi despre “rezolvarea paşnică, armonioasă, a diferendelor dintre aceasta şi Biserica Greco-Catolică”. În privinţa solicitărilor Cultelor de a li se retroceda bunurile confiscate în epoca totalitară, guvernul are în vedere “rezolvarea cât mai convenabilă a acestora”. Executivul şi-a propus să susţină, împreună cu Cultele religioase recunoscute prin lege, acţiuni cu caracter social-finantropic prin intermediul instituţiilor abilitate ale statului. În limitele posibilităţilor statului, guvernul va continua să acorde asistenţă financiară Cultelor religioase, potrivit necesităţilor acestora.
Problemele etnicilor români fiind înscrise pe agenda dialogului cu statele vecine şi a cooperării cu organizaţiile internaţionale, guvernul Năstase va acţiona pentru îmbunătăţirea tratamentului aplicat minorităţilor româneşti din alte state, conform normelor internaţionale în domeniu. De asemenea, executivul de la Bucureşti va continua să aloce fonduri pentru susţinerea instituţiilor de cult, alături de şcoli şi instituţii culturale.
Secretariatul de Stat pentru Culte (SSC) face parte, în noua structură guvernamentală, din Ministerul Culturii şi Cultelor (de observat titulatura nouă a acestui minister, n.red.). Secretarul de stat pentru Culte este membru al colegiului ministerului, alături de secretarul general şi de secretarii de stat pentru Relaţia cu Parlamentul, pentru Integrare Europeană – Relaţii externe, pentru Patrimoniu cultural, pentru Carte, Spectacole, Civilizaţie tradiţională.
SSC funcţionează cu patru direcţii: direcţia generală – relaţii Culte, direcţia Patrimoniu Eclezial, direcţia Studii, Cercetări Socio-Religioase şi direcţia Asistenţă Socială şi Religioasă, Învăţământ, ONG. Ultimele două sunt direcţii nou înfiinţate, în cadrul restructurării SSC.
