Şase secole de la recunoaşterea Mitropoliei Moldovei de către Patriarhia Ecumenică
21.02.2001, Bucureşti (Viaţa Cultelor) - În zilele de 31 ianuarie – 2 februarie 2001, la Iaşi s-au desfăşurat, sub preşedinţia Î.P.S. Daniel Ciobotea, lucrările Sinodului Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Reuniunea sinodului a avut ca scop, între altele, definitivarea textelor liturgice dedicate celor doi sfinţi ai Moldovei, ieromonahul Antipa de la Calapodeşti (secolul al XIX-lea) şi Sf. Martir Chiriachi (secolul al III-lea), ale cărui moaşte (mâna dreaptă) se află în Catedrala episcopală din Huşi. Au fost adoptate totodată hotărârile Programului aniversării a 600 de ani de la recunoaşterea Mitropoliei Moldovei de către Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol. Programul prevede organizarea unei serii de seminare şi colocvii ştiinţifice, a unor pelerinaje şi a unor celebrări liturgice dedicate unor personalităţi ale Mitropoliei Moldovei. Revistele Arhiepiscopiilor Iaşilor şi a Sucevei şi Rădăuţilor, precum şi ale Episcopiilor Romanului şi Huşilor, cele patru dieceze ale Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, vor publica pe parcursul acestui an literatură documentară legată de acest eveniment. Va fi publicat de asemenea un volum jubiliar dedicat istoriei multiseculare a Mitropoliei Moldovei, înfiinţată, la fel ca Mitropolia Munteniei şi cea a Transilvaniei, în secolul al XIV-lea.
Aniversarea a fost inaugurată la 2 februarie – sărbătoarea Întâmpinării Domnului şi una din zilele de hram ale Catedralei mitropolitane din Iaşi – prin celebrarea Sfintei Liturghii de către opt Episcopi, membri ai Sfântului Sinod al BOR, în frunte cu ierarhul locului, Î.P.S. Daniel. Au participat acad. Răzvan Theodorescu, ministrul Culturii şi al Cultelor, dr. Laurenţiu Tănase, secretar de stat pentru Culte, alte autorităţi de stat la nivel central şi local. Î.P.S. Daniel Ciobotea, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi ministrul Răzvan Theodorescu au exprimat, în scurte alocuţiuni, dorinţa de a coopera în domeniul promovării valorilor culturii româneşti inspirată de credinţă şi al conservării monumentelor istorice din Iaşi şi din întreaga Moldovă, informează Pr. Dan Sandu, directorul Institutului Ecumenic “Sf. Nicolae” al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, cu sediul la Iaşi.
Momentul de vârf al jubileului va fi atins la 14 octombrie 2001, ziua Sfintei Cuvioase Parascheva, ale cărei moaşte întregi se păstrează în aceeaşi Catedrală mitropolitană şi care ocroteşte de secole întreaga Moldovă. Pelerinajele la racla Cuvioasei Parascheva, pe care creştinii ortodocşi le fac pe parcursul întregului an, au la mijlocul lunii octombrie amploarea pelerinajelor la marile sanctuare catolice.
