Propunere pentru transformarea Episcopiei Dunării de Jos în Arhiepiscopie
13.02.2001, Bucureşti (Viaţa Cultelor) - Directorul Muzeului de Istorie din Brăila, dr Ionel Cândea, a propus – în calitatea sa de membru al Adunării Eparhiale a Episcopiei Dunării de Jos, care s-a întrunit la 3 februarie curent la Galaţi – ridicarea acesteia la rangul de Arhiepiscopie, urmând să cuprindă în titulatura ei şi Proilavia (provincie din perioada romană). Propunerea urmează să fie susţinută la Bucureşti de către noul secretar de stat pentru Culte, Laurenţiu Tănase, numit la data de 19 ianuarie 2001.
Episcopia ortodoxă a Dunării de Jos are în prezent 410 unităţi bisericeşti, faţă de 262 câte avea în 1990. În acestea slujesc 358 de preoţi şi 503 salariaţi civili. Au fost înfiinţate trei noi protopopiate, numărul acestora ajungând acum la opt. În eparhie funcţionează şase instituţii de învăţământ teologic: Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie, aceasta din urmă cu două secţii: teologie-litere şi teologie-limba engleză, seminarul “Sf. Apostol Andrei” din Galaţi, şcoala postliceală teologico-sanitară “Sf. Filoteia” din Brăila, trei şcoli de cântăreţi bisericeşti, la Galaţi, Brăila şi Tecuci. Aproape 800 de fii duhovniceşti ai eparhiei urmează studii teologice. În şcolile elementare şi în liceele din Episcopia Dunării de Jos există 537 de profesori de religie. Pentru construcţiile şi reconstrucţiile de biserici au fost cheltuiţi în anul 2000 peste 37 de miliarde de lei.
