Precizare referitoare la „Catedrala istorică” din Baia Mare
17.06.2026, Baia Mare (Catholica) - În materialul „Biserica în imagini. Catedrala Istorică din Baia Mare cu hramul «Adormirea Maicii Domnului»”, publicat pe pagina de Facebook a Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului în data de 17 iunie 2026, regăsim o serie de informații referitoare la arhitectura edificiului, la lucrările de restaurare și la viața religioasă desfășurată aici în ultimele decenii. Cu toate acestea, textul conține și afirmații care omit fapte istorice fundamentale și care, prin această omisiune, conduc la o prezentare denaturată a istoriei Catedralei „Adormirea Maicii Domnului” din Baia Mare.
Deosebit de gravă este afirmația făcută de autor: „Aceasta a fost și este biserica comunității, a credincioșilor care în 1948 au revenit la Biserica Ortodoxă cu lăcașul lor de cult, cu biserica lor, pe care nu au părăsit-o niciodată, nici nu au predat-o sau cedat-o celor ce s-au înstrăinat de ei, de poporul român dreptcredincios.” Apoi, problematică este afirmația potrivit căreia: „Putem spune, fără riscul de a exagera, că inima ei a fost și este dreptmăritoare, altarul ei a fost și este sfânt, ca liturghiile ortodoxe care s-au slujit aici din primul ceas al zidirii ei.”, precum și afirmația cu un conținut puternic omisiv potrivit căreia: „Biserica Ortodoxă din Baia Mare, cu hramul «Adormirea Maicii Domnului», construită sub îndrumarea vrednicului de pomenire protopop Alexandru Breban, între anii 1905-1911, a fost și rămâne biserica românilor creștini băimăreni…”. Aceste formulări reprezintă afirmații cu pretenție istorică. Or, adevărul documentar este altul.
Ofensatoare și jignitoare la adresa celor care au suferit sub regimul comunist este prezentarea anului 1948 ca moment al unei presupuse „reveniri” libere de voință la ortodoxie a Bisericii Greco-Catolice. Realitatea istorică este că anul 1948 a însemnat suprimarea Bisericii Române Unite cu Roma de către regimul comunist, arestarea episcopilor săi, întemnițarea și persecutarea clerului și a credincioșilor, precum și confiscarea patrimoniului său și transferarea acestuia în administrarea Bisericii Ortodoxe. Astfel, a vorbi despre o „revenire” în contextul unei suprimări instituționale realizate prin constrângere, fără a aminti de represiunea și de suferința care au însoțit acele evenimente, înseamnă a falsifica adevărul istoric.
Mai mult, abuzul și nedreptatea produse în anul 1948 nu au fost nici astăzi pe deplin reparate. Deși Biserica Română Unită cu Roma a fost recunoscută oficial după căderea regimului comunist, Statul român nu a adoptat o soluție legislativă care să restabilească situația juridică a lăcașurilor de cult confiscate în urma desființării sale. Consecințele unei decizii impuse de regimul comunist continuă astfel să fie resimțite până în prezent. Biserica „Adormirea Maicii Domnului” a fost construită între anii 1905-1911 de comunitatea românească greco-catolică din Baia Mare. Protopopul Alexandru Breban, invocat în text ca principal ctitor și organizator al lucrărilor, nu a fost preot ortodox, ci protopop greco-catolic. La fel, comunitatea numeroasă care a ridicat acest impresionant edificiu era comunitatea greco-catolică din oraș. Omiterea acestor realități esențiale ridică o întrebare legitimă: cum poate fi prezentată istoria acestei catedrale fără a fi menționată identitatea confesională a celor care au construit-o?
Totodată, în anul 1930, acest edificiu a devenit catedrala Episcopiei Greco-Catolice de Maramureș, iar aici și-a exercitat slujirea episcopală Episcopul Alexandru Rusu, martir al credinței, arestat de regimul comunist și mort în detenție pentru fidelitatea sa față de Biserica Română Unită cu Roma. Cu toate acestea, numele său și rolul pe care această catedrală l-a avut în viața Episcopiei Greco-Catolice de Maramureș lipsesc cu desăvârșire prin omisiune. De asemenea, afirmația că în această biserică s-ar fi săvârșit „liturghii ortodoxe din primul ceas al zidirii ei” este nu doar surprinzătoare, ci profund contrară realității istorice. Din momentul punerii pietrei de temelie și până la suprimarea Bisericii Române Unite cu Roma în anul 1948, acest lăcaș a aparținut comunității greco-catolice băimărene. Aici au slujit preoți greco-catolici, aici s-au rugat generații de credincioși greco-catolici, iar aici a fost instalat și a slujit Episcopul greco-catolic Alexandru Rusu.
În aceste condiții, o asemenea afirmație ridică întrebarea legitimă: dacă liturghiile săvârșite aici au fost „ortodoxe din primul ceas al zidirii ei”, atunci cine au fost credincioșii care au construit biserica, cine au fost preoții care au slujit în ea înainte de 1948 și cine a fost episcopul Alexandru Rusu, instalat în această Catedrală în anul 1931? Ne întrebăm cum poate fi trăit ecumenismul și dialogul dintre Biserici în timp ce este perpetuată o narațiune care ignoră identitatea comunității care a construit această catedrală, rolul Episcopiei Greco-Catolice de Maramureș și drama desființării Bisericii Române Unite cu Roma în anul 1948. Adevăratul ecumenism nu poate fi construit pe falsificarea prin omisiune a istoriei, ci pe recunoașterea onestă a faptelor și pe respectul față de memoria tuturor celor care au suferit pentru credința lor.
Istoria Catedralei „Adormirea Maicii Domnului” din Baia Mare începe cu comunitatea greco-catolică băimăreană care a construit acest lăcaș de cult, l-a susținut prin jertfa sa și l-a transformat în catedrala Episcopiei Greco-Catolice de Maramureș. Orice prezentare care elimină sau minimizează această realitate fundamentală falsifică prin omisiune adevărul istoric și contribuie la marginalizarea memoriei comunității care a construit acest edificiu și i-a dat identitate timp de decenii. Respectul față de memoria înaintașilor, față de Episcopul martir Alexandru Rusu și față de generațiile de credincioși care au construit, au slujit și s-au rugat în această catedrală, dar și a celor care au suferit în timpul regimului comunist impune o prezentare completă și onestă a istoriei Catedralei „Adormirea Maicii Domnului” din Baia Mare. (Biroul de presă al Eparhiei de Maramureș)
