Muzica sacră este un instrument ecumenic, spune Papa
02.02.2001, Vatican (ZENIT) - Muzica sacră poate fi un instrument pentru creştini, pentru a progresa spre deplina unitate, a spus Papa Ioan Paul al II-lea când s-a întâlnit cu participanţii la Congresul Internaţional de Muzică Sacră. Întâlnirea, organizată de Consiliul Pontifical pentru Cultură, Institutul Pontifical pentru Muzică Sacră, şi Teatrul de Operă din Roma, a adunat compozitori şi specialişti în liturgică şi muzică sacră din întreaga lume.
Sfântul Părinte i-a salutat pe reprezentanţii Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolului, ai Patriarhiei Ortodoxe Ruse şi ai Federaţiei Luterane Mondiale, a căror prezenţă, a spus el, „este o chemare la a împărtăşi comorile noastre muzicale, care ne permit să progresăm pe drumul unităţii prin rugăciune, care îşi găseşte cea mai frumoasă expresie în patrimoniile noastre culturale şi spirituale”. Printre cei prezenţi marţi s-au aflat şi reprezentanţi ai comunităţii evreieşti, care au împărtăşit experienţa lor specifică cu specialiştii creştini în muzică sacră.
