Mihai Eminescu – opera sa într-o ediţie multimedia
29.01.2001, Bucureşti (Viaţa Cultelor) - Sub egida Ministerului Culturii din România, Centrul de studii „Mihai Eminescu” din Ipoteşti şi firma „Petar Computers” s.r.l. au realizat prima culegere integrală a operei unui autor român şi transformarea ei într-o ediţie multimedia. Alegerea celor două instituţii şi a firmei producătoare s-au oprit asupra celui supranumit „omul deplin al culturii româneşti”, Mihai Eminescu (1850-1889), căruia UNESCO i-a făcut de altfel cinstea de a da numele lui anului 2000. Anul Eminescu s-a încheiat la 15 ianuarie 2001, când s-au împlinit 151 de ani de la naşterea poetului.
Este vorba de un compact-disc (CD) Mihai Eminescu – Opere, în componenţa căruia intră cele 16 volume ale ediţiei critice integrale Perpessicius, numită astfel după cel care a întemeiat-o şi care a dus-o până la volumul al VI-lea inclusiv, Dimitrie S. Panaitescu – Perspessicius (1891-1971). Celelalte volume au apărut sub îngrijirea lui Alexandru Oprea (până la moartea acestuia, în 1984, Dimitrie Vatamaniuc şi Petru Creţia. Primele trei volume, apărute în anii 1939, 1943 şi 1944, cuprind poeziile tipărite în timpul vieţii autorului. Volumele IV şi V (1952, 1958) – poeziile postume, volumul VI (1963) – literatura populară culeasă de poet, volumul VII (1977) – proza literară, VIII (1988) – teatrul original şi tradus, traducerile de proză literară, dicţionarul de rime al autorului, volumele IX-XIII (apărute în 1980, 1989, 1984, 1985 – ultimele două) – publicistica poetului, XIV (1983) – traduceri filozofice, istorice şi ştiinţifice, XV (1993) – Fragmentarium, addenda ediţiei şi XVI (1989) – corespondenţa şi documentar. La acestea se adaugă o cronologie eminesciană în text şi imagini, o colecţie de fişiere audio conţinând recitări din opera eminesciană (ale actorilor Ion Caramitru, Valeria Seciu, Dan Nasta), imagini, facsimile, mărturii despre Eminescu ale unor contemporani ai săi. Cele 16 volume „Mihai Eminescu – Opere” au apărut în format in 4o, totalizând circa 15 000 de pagini. Coordonatorul ştiinţific al ediţiei multimedia este prof. univ. dr. Dumitru Irimia, de la Universitatea “Al.Ioan Cuza” din Iaşi.
Noutatea absolută în abordarea ediţiei multimedia o constituie facilităţile de consultare a textului eminescian. Astfel, pe lângă lecturarea pagină cu pagină (respectându-se cu scrupulozitate paginaţia ediţiei Perpessicius), funcţiile de căutare superioară (pe cuvinte, expresii, propoziţii întregi, într-un volum anume sau în întreaga operă, opţional pe o întreagă familie lexicală) transformă ediţia cd într-un excelent instrument de lucru pentru specialişti şi pentru toţi cei interesaţi de opera eminesciană.
Cerinţele de sistem sunt: Pentium 133, 32 Mb RAM, 200 Mb spaţiu liber pe hdd Windows 95/98, Internet Explorer 5.01. Rezoluţie minimă: 800x600x16 SVGA. Preţul valabil pentru un exemplar pe teritoriul Europei este de 30 Euro (taxele poştale incluse în preţ), iar în afara Europei de 35 $ (inclusiv taxele poştale). Preţul pentru Romania este de 350.000 lei (+ taxe poştale). Informaţii suplimentare pot fi obţinute de la dl Radu Iliescu, e-mail: riliescu@petar.ro sau de pe pagina de web http://eminescu.petar.ro/cd-rom/index.html.
Mihai Eminescu este şi autorul unor poezii religioase de o mare frumuseţe, închinate, bunăoară, Maicii Domnului. Poetul se află atât de sus în dragostea pe care i-o poartă poporul din mijlocul căruia s-a ridicat încât Sinaxarul Sfinţilor Români (în două volume) cuprinde şi “Acatistul lui Mihai Eminescu”.

Va rog foarte mult transmiteti detaliile necesare pentru a putea cumpara
compact-disc (CD) Mihai Eminescu – Opere complete – in limba romana.