Bucureşti: Octava de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor
29.01.2001, Bucureşti (Viaţa Cultelor) - Ultimele trei zile ale Octavei de rugăciune pentru unitatea creştinilor (începută la 18 ianuarie curent, vezi “Viaţa Cultelor” nr. 395/19 ianuarie 2001) s-au desfăşurat la Bucureşti în biserica lutherană, în biserica greco-catolică “Adormirea Maicii Domnului” şi în Catedrala patriarhală ortodoxă “Sfinţii Constantin şi Elena”.
În prima dintre acestea, participanţii au fost salutaţi, în numele celor două biserici Evanghelice, de confesiune augustană (CA), germană, şi sinodo-presbiteriană (SP), maghiară, de Părintele paroh Christian Plajer. Tot Părintelui Christian i-a aparţinut şi comentariul la Evanghelia după Ioan 14, 4, pe care a încheiat-o cu cuvintele: “Credem într-un singur Dumnezeu, avem un singur Mântuitor, iar Sfântul Duh este acelaşi pentru toţi. Ce ne uneşte este infinit mai valoros decât ce ne desparte. Pentru a rezista în faţa întunericului, avem nevoie de unitate. Aşa să ne ajute Dumnezeu!”
Predica zilei a fost ţinută, din partea Arhiepiscopiei ortodoxe a Bucureştiului, de Părintele exarh Sebastian Paşcanu, care a adus mai întâi cuvântul de salut şi binecuvântarea P. F. Părinte Patriarh Teoctist şi a mulţumit celor care au organizat serile de rugăciune ecumenică.
“Calea este împreunarea cu Cristos, sălăşluirea lui Cristos în sufletele noastre. Să fim gata să răspundem ca Zaheu vameşul: “Doamne, sunt pregătit să te primesc”, a spus, în rezumat, Părintele Sebastian, vorbind despre cum putem să-L cunoaştem pe Cristos, pe cel ce este “Calea, Adevărul şi Viaţa”.
În biserica greco-catolică – în care frumoasele fresce de pe pereţi se îngemănau cu cântările bizantine ale corului – seara a început prin rugăciuni şi psalmi rostiţi pe rând de reprezentanţii Bisericilor Armeană, Reformată, Ortodoxă, Romano-Catolică, Evanghelică. Tema săptămânii de rugăciune a fost comentată de pastorul anglican Steven Hughes, în limba română: “Pentru noi, creştinii, destinaţia este Dumnezeu, calea este Crucea lui Cristos, iar ghidul este Sfântul Duh, pe care Tatăl ni L-a dat că să ajungem cu Iisus la Dumnezeu”. Dar, a întrebat parohul anglican din Bucureşti, aşa cum făcuse cu câteva zile înainte în propria sa biserică, “Ce facem săptămâna viitoare? Ce facem luna viitoare?”. Pastorul Steven a propus ca reprezentanţii Bisericilor creştine din Bucureşti să se întâlnească o dată pe lună într-unul din locaşurile lor de cult, pentru a continua unitatea realizată în această săptămână de rugăciune în comun.
A vorbit apoi Pr. Cristian Sabău, vicarul Mitropoliei Greco-Catolice de Blaj, care a invocat “Spiritul Sfânt să coboare” asupra participanţilor, să-i ilumineze pentru a vedea “în Isus Calea, Adevărul şi Viaţa”. Părintele Cristian a anunţat apoi că după binecuvântarea finală – pe care avea să o dea I.P.S. Jean-Claude Périsset, Nunţiul Apostolic, în biserică se va ţine ora de rugăciune ecumenică a tinerilor din mai multe Biserici creştine.
Fratele Jean-Paul, din comunitatea catolică a Sfântului Ioan, a prezentat-o asistenţei, în câteva cuvinte, pe Fericita Maria Gabriela Sagheddu (1914-1939), care şi-a jertfit viaţa pentru unitatea Bisericii. La ieşire, participanţii au primit câte o iconiţă şi un pliant cu chipul şi istoria vieţii Fericitei.
În Catedrala Patriarhală, neîncăpătoare ca de obicei pentru mulţimea credincioşilor, seara ecumenică a început cu binecuvântarea P.S. Vincenţiu Grifoni, Episcop vicar patriarhal Au urmat riugăciunea Împărate ceresc, cântată de corul Catedralei, şi Rugăciunea domnească, rostită de întreaga asistenţă, fiecare în limba sa maternă. Reprezentanţii Bisericilor Greco-Catolică, Lutherană S.P. şi Reformată au citit, fiecare, câte un fragment din Psalmul 103. După marea Litanie, reprezentanţii Bisericii Anglicane, Lutherane C.A., Armene, Romano-Catolice şi Ortodoxe Bulgare au citit din Geneză, Epistola Sfântului Apostol Pavel către iudei, Evanghelia după Sf. Apostol Ioan şi Evanghelia după Sf. Apostol Luca. În numele oaspeţilor a vorbit Î.P.S. Ioan Robu, Arhiepiscopul romano-catolic de Bucureşti, care a reamintit că textul de meditat în această octavă de rugăciune a fost pregătit de un grup de preoţi din România, aparţinând în principal Bisericii Ortodoxe Române. “Drumul ecumenismului la acest început de mileniu, a subliniat în continuare Î.P.S. Ioan, pleacă sub lumina acestui cuvânt al lui Iisus, Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. În măsura în care ne vom găsi în El calea noastră, vom avea certitudinea că împlinim dorinţa lui Iisus, că prin viaţa şi mărturia noastră lumea va crede.”
În cuvântul de răspuns, Prea Fericitul Părinte Teoctist, Patriarhul BOR, a spus între altele: “Când suntem împreună, când ne rugăm împreună, când imnografia Sfintei Scripturi, psalmii, se rostesc împreună ca de o singură gură şi un singur cuget, suntem încredinţaţi că Dumnezeu ne ascultă cu luare aminte. Lumea de astăzi, cuprinsă de teama de necunoscut, are nevoie să zărească ceva in faţa ei, la fel cum corăbierii vor să vadă farul călăuzitor. (…) Pe drept cuvânt putem să-i mulţumim lui Dumnezeu că facem împreună primul pas în mileniul trei. (…) Orice gând închinat binelui lumii, înţelegerii între popoare, înţelegerii în familie, orice atitudine care combate violenţa sau alte forme de manifestare a urii, înseamnă o sfântă şi mare rugăciune. (…) Pacea şi unitatea Sfintei Treimi trebuie să fie model de convieţuire şi între popoare şi model de colaborare în lume între factorii de răspundere în viaţa popoarelor europene. Viaţa în Hristos trebuie să strălucească în structurile Europei viitoare”.
Octava de rugăciune pentru unitatea creştină s-a desfăşurat cu sprijinul Asociaţiei Ecumenice a Bisericilor din România (AIDRom), care a publicat şi o broşură, în limbile română, maghiară şi germană, cu mesajele unor conducători de Biserici pentru serviciile ecumenice din timpul acesteia, cu textele de meditat şi comentarii pe marginea lor, pentru fiecare din zilele octavei.
