Pastorala de Crăciun a P.S. Martin Roos, Episcop de Timişoara
20.12.2000, Timişoara (Viaţa Cultelor) - “(…) La ‘împlinirea timpurilor’, ne-a fost dăruită mântuirea. El, Mântuitorul, a venit între noi într-un anumit moment al istoriei. Prin întruparea lui Cristos, noi, oamenii, a căror existenţă este marcată de dimensiunile acestui timp şi spaţiu, am putut descoperi cu bucurie acea chemare şi destinaţie a noastră care ne poartă dincolo de aceste realităţi şi de această lume, ducându-ne spre veşnicie. (…) Trăind în această lume, fiind supuşi cursului acestui timp, păşim o dată cu lumea atât cât Dumnezeu va voi. Dar privirea noastră se îndreaptă deja acum şi deja aici spre un alt ţel, mai înalt, mai desăvârşit, spre adevăratul rost al vieţii noastre, care este deja de altă natură şi ‘nu din lumea aceasta’. Astfel, Mântuirea noastră reprezintă pentru noi vindecare şi speranţă, descătuşare şi viitor într-un nou timp al împlinirii noastre, arătat nouă şi dăruit fiecăruia şi la această solemnitate a Naşterii Mântuitorului în marele an jubiliar 2000. Cu spirit de mulţumire, umilinţă şi recunoştinţă să ne lăsăm călăuziţi în aceste zile de sărbătoare de Cel care ‘era la început la Dumnezeu, prin care toate au luat fiinţă’ (In 1, 2-3). (…) În acelaşi spirit al credinţei şi al încrederii, să ne pregătim cu toată responsabilitatea să putem primi timpul pe care Dumnezeu, în marea lui bunătate, ni-l dăruieşte. (…) Apropiindu-ne de Pruncul Isus şi descoperind la această Sărbătoare din nou calităţile Sale, poate vom dori să devenim şi noi mai asemănători Lui în bunătate, blândeţe, înţelegere şi slujire.”
Pastorala Episcopului de Timişoara se încheie cu urări de “reînnoire spirituală şi belşug de har pentru aceste Sărbători” şi pentru anul 2001.
