Joaquin Navarro-Valls despre Papa şi Jubileu

10.12.2000, Vatican (ZENIT) - Joaquin Navarro-Valls, în vârstă de 64 de ani, este privit ca unul dintre oamenii cei mai bine informaţi din lume. El este membru permanent al prelaturii Opus Dei, ziarist, doctor şi purtător de cuvânt al Vaticanului de mai bine de 17 ani. El are abilitatea de a echilibra ceea ce în sectorul ştiri este de importanţă vitală, cu nevoia absolută de discreţie totală. Un exemplu cu privire la aceasta este următorul interviu acordat de el ziarului spaniol „La Vanguardia”, şi publicat în numărul de sâmbătă.

–Î: Jubileul este acum pe sfârşite.

–Navarro-Valls: Jubileul, şi modul în care el s-a desfăşurat, explică acest pontificat. El este grila de înţelegere sau, în termeni tehnici, cheia hermeneutică a acestuia. A întări identitatea creştină nu înseamnă a închide creştinătatea într-un ghetou al adevărurilor exclusive. Acesta este numai primul pas pentru un dialog mai profund cu modernitatea, cu reuşitele şi limitările sale.

Este posibil ca peste 28 de milioane de oameni să vină la Roma în acest an, şi mult mai mulţi vor trăi Jubileul într-un fel sau altul în Diecezele lor. Oricum, privind mai adânc, problema nu este una de statistici ci de deschidere spre transcendenţă, de ieşire din izolarea antropologică înspre care secularismul nihilist spera să îndrepte lumea. Jubileul a venit să spună că întâlnirea cu Dumnezeu este nu numai necesară ci şi inevitabilă, atât individual cât şi social şi colectiv. De aceea el a fost bine primit şi înafara lumii catolice.

–Î: Cum au contribuit mijloacele moderne de informare la răspândirea mesajului Bisericii şi la atragerea pelerinilor?

–Navarro-Valls: Ele au contribuit în mod hotărâtor. Au adoptat şi urmat agenda pontificală, din cauză că, de fapt, nici n-ar fi putut-o ignora. Există şi dintre aceia care spun că aceste mijloace nu sunt potrivite pentru a transmite adevăruri religioase. Eu răspund ceea ce experienţa zilnică îmi confirmă. Totuşi, să nu uităm că Biserica are căile proprii de comunicare a adevărurilor sale, care au lucrat cu eficacitate de-a lungul a 20 de secole: familia, liturghia, cateheza, şcoala, universităţile catolice şi dinamismul personal al fiecărui creştin în această aşezare socială şi de muncă.

–Î: Cum evaluaţi anii îndelungi petrecuţi alături de Papa Ioan Paul al II-lea? Ce a însemnat pentru dumneavoastră această experienţă?

–Navarro-Valls: Mi-ar trebui toate paginile ziarului dumneavoastră pentru a vă da un răspuns fie şi sumar. Atunci când pentru fiecare problema răului este un mister, Papa Ioan Paul al II-lea spune: „Răul nu este nici fundamental nici definitiv”. Papa este cel care a schimbat şi îmbogăţit exegeza biblică asupra femeii. El este creatorul unei „teologii a trupului” care este fundamentul unei antropologii a sexualităţii umane în care el integrează iubirea şi procreaţia. Papa este cel care vorbeşte despre „structura morală a libertăţii” într-un moment în care conceptul popular de libertate ca ceva absolut, conduce la negarea sa şi la nelinişte şi perplexitate existenţială. El este omul unei încrederi totale în posibilităţile fiinţei umane. Numai cine crede în om se poate impune în faţa lui. Papa Ioan Paul al II-lea este un om de o mare bunătate, un Papă de o sfinţenie extraordinară.

–Î: După piatra de hotar ce a însemnat călătoria în Ţara Sfântă, cum aţi putea descrie apropierea Papei Ioan Paul al II-lea de evrei şi palestinieni?

–Navarro-Valls: Călătoria aceea a fost o capodoperă, nu de echilibru, ci de dreptate. El le-a vorbit palestinienilor şi israelienilor de pe poziţia adevărului. El a descoperit pentru amândouă părţile adevărul din poziţiile fiecăruia. Întrucât ambele părţi au recunoscut absenţa de interese geopolitice din partea Papei, reflecţia sa asupra adevărului exact a fost acceptată fără rezerve. Nimeni nu a mai încercat să facă o călătorie ca aceasta înaintea Papei Ioan Paul al II-lea, mergând atât în Israel cât şi în teritoriile palestiniene autonome.

–Î: Se vorbeşte despre retragerea Papei. Sunt aceste zvonuri absolut neîntemeiate?

–Navarro-Valls: Voi repeta ceea ce am mai avut ocazia să spun şi altădată: niciodată, în cei 17 ani de când lucrez alături de Papa Ioan Paul al II-lea, nu l-am auzit menţionând această posibilitate, în mod public sau privat. Acesta este singurul meu punct de vedere cu privire la această chestiune.

–Î: Ce planuri de călătorie pentru anul 2001 aţi putea discuta? Este o vizită în Siria printre ele?

–Navarro-Valls: Da, aceasta este o dorinţă a Sfântului Părinte, de a merge la Damasc, cetatea unde s-a convertit Sfântul Pavel. El a acceptat, de asemenea, invitaţia repetată de a vizita Ucraina. Şi, desigur, mai sunt studiate acum şi alte posibilităţi.

–Î: Biserica din Catalonia (Spania) s-a confruntat cu două probleme: cea financiară, care pare să se fi rezolvat mulţumită contribuţiilor din Statele Unite şi ale germanilor catolici, şi problema lipsei vocaţiilor. Ce se poate face pentru a îmbunătăţi situaţia financiară şi de ce nu s-ar deschide preoţia pentru femei?

–Navarro-Valls: În fiecare loc, ţinând seama de caracteristicile locale, Biserica a luat în considerare diverse moduri de finanţare. Printre alte lucruri, cu acest sistem valoarea socială a multora dintre iniţiativele sale este recunoscută, şi pe bună dreptate: învăţământul, asistenţa, atenţia faţă de cei dezavantajaţi. Datoriile, contractate istoric de instituţiile eclesiastice, din cauza neamortizărilor sau a exproprierilor, sunt luate, de asemenea, în seamă. În ceea ce priveşte vocaţiile, scăderea relativă a numărului de preoţi şi călugări s-a oprit cu ani în urmă. Desigur, nevoi există întotdeauna. Speranţa hirotonirii femeilor este exclusă atât în Biserica Catolică, latină sau orientală, cât şi în Bisericile Ortodoxe, care păstrează succesiunea apostolică. A pune această problemă ca una de drepturi este o greşeală: nimeni nu are dreptul de a fi hirotonit ca preot, nici bărbat, nici femeie. Aceata nu este o problemă de drepturi, ci de vocaţie.