Papa dăruieşte o biserică romană Constantinopolului
30.11.2000, Vatican (ZENIT) - Papa Ioan Paul al II-lea a adresat Patriarhului Bartolomeu I al Constantinopolului o scrisoare cu ocazia sărbătorii Sf. Andrei, în care vorbeşte despre hotărârea fermă pe care o are pentru continuarea dialogului ecumenic. Pentru a da greutate cuvintelor sale, Papa a dăruit Patriarhiei Constantinopolului biserica romano-catolică Sf. Teodor din Roma. Papa Ioan Paul al II-lea a spus că intenţionează ca această biserică „să fie dedicată activităţilor de cult şi pastoraţie ale comunităţii ortodoxe din Roma, care vor avea astfel asistenţa spirituală necesară pentru creşterea lor şi pentru dialogul cu creştinii care trăiesc în Roma”.
De sărbătoarea Sf. Apostol Andrei, care a fost celebrată şi în Patriarhia Constantinopolului, Patriarhul Vestului (cum este numit Papa în răsărit) a trimis la Instanbul, Turcia, o delegaţie condusă de Cardinalul Edward Idris Cassidy, Preşedintele Consiliului Pontifical pentru Unitatea Creştinilor. Aceasta este de mai mulţi ani o tradiţie. Patriarhul Bartolomeu I trimite în schimb o delegaţie la Roma pe 29 iunie, cu ocazia sărbătorii Sf. Apostoli Petru şi Pavel. Apostolul Andrei, patronul Constantinopolului, a fost frate cu Petru, primul Episcop al Romei.
În mesajul său, Papa Ioan Paul al II-lea spune că originea comună a Bisericilor Catolică şi Ortodoxă face imperativă restabilirea „deplinei comuniuni în credinţă şi viaţă”, cât mai rapid posibil, diviziunea dintre creştini fiind contra spiritului Evangheliei şi mărturiei care trebuie dată lumii. Sfântul Părinte consideră de asemenea că „cu inimă pură şi curată, ascultând de voinţa Domnului nostru, trebuie să continuăm căutarea sinceră, fraternă şi iubitoare a deplinei comuniuni”. Catolicii şi ortodocşii s-au despărţit în 1054 datorită unor diferenţe de doctrină şi cult, deşi mulţi istorici spun că principalul motiv a fost primatul Romei.
