A lucra în via Domnului este deja pe pământ o recompensă
21.09.2008, Castel Gandolfo (Catholica) - Duminică, 21 septembrie 2008, a avut loc penultima întâlnire a Papei Benedict al XVI-lea cu pelerinii reuniţi în curtea interioară a Palatului Apostolic din Castel Gandolfo, pentru recitarea rugăciunii „Angelus”, înainte de revenirea în Vatican. Şi în această duminică numeroşi credincioşi, localnici şi pelerini din diferite părţi ale lumii, s-au reunit în curtea interioară precum şi în piaţa din faţa reşedinţei pontificale, pentru a-i asculta cuvântul de învăţătură şi a se ruga împreună antifonul „Îngerul Domnului”. După recitarea antifonului şi invocarea binecuvântării apostolice, Sfântul Părinte a lansat două apeluri cu referire la ţările lovite recent de cicloane şi la atingerea obiectivelor mileniului asumate de Naţiunile Unite. Vă oferim traducerea alocuţiunii Papei după Radio Vatican.
Dragi fraţi şi surori,
Poate vă amintiţi că atunci când, în ziua alegerii mele, m-am adresat mulţimii din Piaţa Sfântul Petru, mi-a venit spontan să mă prezint ca un lucrător în via Domnului. Ei bine, în Evanghelia de astăzi (Matei 20,1-16a), Isus povesteşte tocmai parabola stăpânului viei care la diferite ore ale zilei cheamă lucrători să muncească în via sa. Iar seara dă tuturor aceeaşi plată, un dinar, trezind protestul celor de la prima oră. Este clar că acel dinar reprezintă viaţa veşnică, pe care Dumnezeu o rezervă tuturor. Mai mult, tocmai aceia care sunt consideraţi „cei din urmă”, dacă îl acceptă, devin „cei dintâi”, în timp ce „primii” pot risca să sfârşească „cei din urmă”. Un prim mesaj al acestei parabole stă în însuşi faptul că stăpânul nu tolerează, să spunem aşa, lipsa de ocupaţie, a sta degeaba: vrea ca toţi să fie angajaţi în via sa. Şi în realitate a fi chemaţi este deja cea dintâi recompensă: a putea lucra în via Domnului, a te pune în serviciul Său, a colabora la opera Sa, constituie în sine un premiu inestimabil, ce recompensează orice oboseală. Însă înţelege aceasta doar cine îl iubeşte pe Domnul şi Împărăţia Sa; cine în schimb lucrează doar pentru plată, nu îşi va da seama niciodată de valoarea acestei inestimabile comori.
Cel care povesteşte parabola este Sfântul Matei, apostol şi evanghelist, a cărui sărbătoare liturgică între altele cade chiar astăzi. Îmi place să subliniez că Matei a trăit personal această experienţă (cf Matei 9,9). De fapt el, înainte ca Isus să-l fi chemat, practica meseria de vameş şi de aceea era considerat păcătos public, exclus de la „via Domnului”. Dar totul se schimbă când Isus, trecând pe lângă banca de impozite, îl priveşte şi îi spune: „Urmează-mă”. Matei s-a ridicat şi l-a urmat. Din vameş a devenit imediat ucenic al lui Cristos. Din „cel din urmă” s-a trezit „primul”, datorită logicii lui Dumnezeu, care – spre norocul nostru! – este diferită de cea a lumii. „Gândurile mele nu sunt gândurile voastre – spune Domnul prin gura profetului Isaia -, căile voastre nu sunt căile mele” (Isaia 55,8). Chiar şi Sfântul Paul, pentru care celebrăm un special An jubiliar, a trăit bucuria de a se simţi chemat de Domnul să lucreze în via sa. Şi cât de mult a lucrat! Dar, aşa cum el însuşi mărturiseşte, harul lui Dumnezeu a fost cel care a lucrat cu el, acel har care din persecutor al Bisericii l-a transformat în apostol al neamurilor. Fapt ce îl face să spună: „Pentru mine a trăi este Cristos, iar a muri este un câştig”. Însă imediat adaugă:”Dar dacă a trăi în trup îmi este de folos pentru lucrare, nu ştiu ce să aleg” (Filipeni 1,21-22). Paul a înţeles bine că a lucra pentru Domnul este deja pe acest pământ o recompensă.
Fecioara Maria, pe care cu o săptămână în urmă am avut bucuria să o venerez la Lourdes, este mlădiţa perfectă a viei Domnului. Din ea a răsărit rodul binecuvântat al iubirii divine: Isus, Mântuitorul nostru. Să ne ajute ea să răspundem mereu şi cu bucurie la chemarea Domnului, şi să găsim fericirea noastră în a putea osteni pentru Împărăţia cerurilor.
Pe aceeaşi temă este şi videoştirea
