Al 46-lea Capitlu General al Piariştilor
01.07.2009, Roma (Catholica) - Astăzi, 1 iulie, are loc deschiderea la Peralta de la Sal, în Spania, a celui de-al 46-lea Capitlu General al Piariştilor, mai exact al Congregaţiei clericilor regulari ai Mamei lui Dumnezeu a Şcolilor Pii (în latină Ordo Clericorum Regularium Pauperum Matris Dei Scholarum Piarum) de unde şi numele de „Piarişti”. Fondatorul, Sfântul Iosif Calasanzio, preot, s-a născut în Spania, în anul 1557 şi a murit la Roma, în 1648.
Capitlul General al Piariştilor, care se va încheia la 26 iulie, se desfăşoară în contextul aniversării a 40 de ani de la Capitlul General Special care a avut loc la Roma, între anii 1967-1969, şi care a avut menirea de a aplica în viaţa şi misiunea institutului, doctrina şi orientările Conciliului Vatican II. Printre temele care vor fi abordate la actualul Capitlu General, aflăm de pe Radio Vatican, şi care au în centru ministerul Piariştilor, se vor afla: educaţia copilului sărac; profilul colegiilor Şcolilor Piariste; şcolile în cheie pastorală; educaţia informală; comunitatea călugărească şi misiunea; ministerul şi extinderea Ordinului. Nu vor lipsi de asemenea teme privind pastorala vocaţiilor „calasanţiene” şi dezvoltarea relaţiilor cu laicii, examinându-se cu atenţie viaţa şi opera institutului. Motoul ales pentru acest al 46-lea Capitlu General al Piariştilor este „Docere audeo”, adică „Îndrăznesc să educ” şi reflectă esenţa carismei piariste, şi anume educaţia, o exigenţă atât de imperioasă şi în timpurile noastre.
Prima şcoală piaristă din Transilvania a fost gimnaziul înfiinţat în anul 1717 la Bistriţa, citim pe Wikipedia. Acestuia i-a urmat cel de la Carei, deschis în anul 1723, iar apoi, din 1730, gimnaziul de la Sighetu Marmaţiei. Pentru o scurtă perioadă a funcţionat şi la Mediaş un gimnaziu piarist, deschis în anul 1741, desfiinţat însă din cauza şicanelor şi obstrucţionărilor permanente venite din partea autorităţilor orăşeneşti protestante. Elevii de la Mediaş au fost transferaţi la Bistriţa, iar clădirea gimnaziului piarist din Mediaş, monument istoric care domină piaţa centrală a oraşului, a fost înstrăinată. În Banat piariştii au deschis în anul 1751 gimnaziul de la Sântana, transferat în 1788 la Timişoara din ordinul împăratului Iosif al II-lea. La 7 iunie 1776 a fost înfiinţată o şcoală piaristă şi la Cluj. În acel an, după desfiinţarea temporară a ordinului iezuit în anul 1773, împărăteasa Maria Terezia a donat ordinului piarist colegiul, biblioteca şi Biserica Iezuită din Cluj. Colegiul catolic din Cluj, ajuns pe mâna piariştilor, şi-a pierdut parţial valenţele de şcoală superioară, fiind degradat cu timpul la rangul unui liceu academic.
În 1925 în România a fost organizată Provincia Piaristă, care a avut ca principale centre oraşele Cluj, Sighetu Marmaţiei, Carei şi Timişoara. Activitatea şcolilor şi mănăstirilor piariste din România a fost curmată brusc de autorităţile comuniste.
