Prezenţa lui Cristos rupe izolarea provocată de durere
15.09.2008, Lourdes (Catholica) - În dimineaţa zilei de luni, 15 septembrie 2008, Papa Benedict al XVI-lea a plecat de la Mănăstirea Sf. Iosif, unde a stat în timpul vizitei sale la Lourdes, şi a mers să încheie cea de-a patra etapă a itinerariului jubiliar de la Lourdes, vizitând oratoriul spitalului unde, în 3 iunie 1858, Bernadetta a primit Prima Împărtăşanie. Sfântul Părinte s-a rugat în capelă înaintea Preasfântului Sacrament, apoi a rostit rugăciunea a patra şi finală a itinerariului jubiliar. La ora 9.30 a.m., în faţa Bazilicii Fecioarei Rozariului, Papa a celebrat Liturghia din sărbătoarea liturgică a Fecioarei Îndurerate, în prezenţa bolnavilor şi a pelerinilor care veniseră la Lourdes pentru această ocazie.
În predica sa, Papa a arătat că în această celebrare liturgică „o contemplăm pe Maria împărtăşind compasiunea Fiului ei faţă de păcătoşi. … Ca şi în cazul Fiului ei Isus, putem spune că şi ea a fost condusă la perfecţiune prin această suferinţă, pentru a o face capabilă să primească noua misiune spirituală pe care Fiul ei i-o încredinţează chiar înainte de a-şi da sufletul: aceea de a deveni Maica lui Cristos în membrele Sale”. „Astăzi”, a continuat el, „Maria trăieşte în bucuria şi slava Învierii”. Ea „îl iubeşte pe fiecare dintre copiii ei, acordând atenţie particulară acelora care, asemenea Fiului ei în ceasul pătimirii Sale, sunt pradă suferinţei; ea îi iubeşte pur şi simplu pentru că sunt copiii ei, potrivit dorinţei lui Cristos pe Cruce”.
„Îndemnaţi de cuvântul inspirat al Scripturii, creştinii au căutat întotdeauna zâmbetul Fecioarei Maria, acest zâmbet pe care artiştii medievali au putut să îl reprezinte cu o pricepere măiastră… Acest zâmbet al Mariei este pentru toţi; dar este îndreptat în particular către cei care suferă, pentru ca să poată găsi în el mângâiere… În zâmbetul cele mai remarcabile dintre toate creaturile este reflectată demnitatea noastră de copii ai lui Dumnezeu, acea demnitate care nu părăseşte niciodată persoana bolnavă. Acest zâmbet, o reflectare reală a tandreţei lui Dumnezeu, este izvorul unei speranţe de neînvins”. Papa a continuat: „Doresc să le spun, umil, celor care suferă şi celor care se luptă şi sunt tentaţi să întoarcă spatele vieţii: întoarceţi-vă spre Maria! În zâmbetul Fecioarei stă misterios ascunsă tăria de a lupta împotriva bolii, în sprijinul vieţii… şi harul de a accepta fără teamă sau amărăciune a părăsi această lume în ceasul ales de Dumnezeu”.
„Zâmbetul Mariei este un izvor de apă vie. … Din inima ei credincioasă, din inima ei maternă, izvorăşte apa vie care purifică şi vindecă. Spălându-se cu apa de la Lourdes, cât de mulţi oameni au descoperit şi experimentat iubirea maternă tandră a Fecioarei Maria, devenind ataşaţi de ea pentru a se lega mai mult de Domnul!” Apoi, cu referinţă particulară la bolnavi, Papa a continuat reamintind că „Cristos dă mântuirea Sa prin intermediul Sacramentelor, şi în particular în cazul celor care suferă de boli sau dizabilităţi prin intermediul Sacramentului Bolnavilor. Pentru fiecare individ, suferinţa este întotdeauna ceva străin… De aceea este greu de purtat, şi mai greu – aşa cum au făcut-o anumiţi mărturisitori ai sfinţeniei lui Cristos – de primit ca un element semnificativ în vocaţia noastră”.
„Harul acestui Sacrament constă în a-l primi în noi înşine pe Cristos vindecătorul. Cu toate acestea, Cristos nu este un vindecător după tiparele lumii. Pentru a ne vindeca, El nu rămâne în afara suferinţei experimentate; El o alină venind să sălăşluiască în cel lovit de boală, pentru a o purta şi trăi cu el. Prezenţa lui Cristos vine să rupă izolarea pe care o provoacă durerea”. „Fără ajutorul Domnului, jugul bolii şi suferinţei ne apasă nemilos”, a spus Sfântul Părinte. „Primind Sacramentul Bolnavilor, căutăm să purtăm nu alt jug decât acela al lui Cristos, întăriţi prin promisiunea pe care ne-a făcut-o că jugul Său va fi dulce şi povara Sa uşoară”.
Papa Benedict al XVI-lea şi-a încheiat predica citind un pasaj dintr-o rugăciune către Maria scrisă pentru această celebrare jubiliară: „Pentru că tu eşti zâmbetul lui Dumnezeu, reflecţia luminii lui Cristos, locul în care sălăşluieşte Duhul Sfânt. Pentru că ai ales-o pe Bernadetta în umilinţa ei, pentru că tu eşti steaua dimineţii, poarta cerului şi prima creatură care a experimentat învierea. Fecioară de la Lourdes, cu fraţii şi surorile noastre ale căror inimi şi trupuri sunt în suferinţă, ne rugăm ţie!” În continuare, Sfântul Părinte a administrat Sacramentul Bolnavilor la 10 pelerini bolnavi. După celebrarea euharistică, la ora 11.45 a.m., Papa a mers pe stadionul Antoine Beguere, de unde a fost dus cu elicopterul la aeroportul Tarbes-Lourdes-Pyrenees.
