Alungaţi idolii, îndeamnă Papa
14.09.2008, Vatican (Catholica) - Ieri la 10PM, Papa Benedict al XVI-lea a celebrat Liturghia pe Esplanada Invalizilor din paris, un complex de clădiri ce include un spital pentru veteranii de război, un muzeu militar şi biserica Saint-Louis des Invalides cu un mare dom sub care se află mormântul lui Napoleon Bonaparte. „Prima epistolă a Sf. Paul adresată Corintenilor”, a spus Papa în predica adresată celor 200.000 de persoane prezente pe esplanada, „ne face să descoperim cât de valid rămâne sfatul dat de Apostol. `Fugiţi de idolatrie`, scrie el unei comunităţi greu încercate de păgânism şi scindată între adeziunea la noutatea Evangheliei şi adeziunea la vechile practici moştenite de la strămoşii lor. […] În afara poporului lui Israel, care a primit revelaţia unicului Dumnezeu, lumea antică era în sclavia cultului idolilor. Foarte prezente în Corint, erorile păgânismului trebuiau denunţate, pentru că ele constituiau o gravă alienare şi o deturnare a omului de la adevăratul său destin. Ele împiedicau recunoaşterea faptului că Cristos este singurul şi adevăratul Mântuitor, singurul care indică omului calea spre Dumnezeu.”
„Acest apel la a abandona idolii rămâne relevant şi astăzi”, a continuat Papa. „Cuvântul `idol` vine din greacă şi înseamnă `imagine`, `figură`, `reprezentare`, dar şi `spectru`, `fantomă`, `apariţie falsă`. Idolul este o amăgire, deoarece îl distrage pe cel care îl slujeşte de la realitate pentru a-l bloca într-un spaţiu al aparenţei. Nu este oare aceasta o tentaţie proprie vremurilor noastre, singura asupra căreia noi putem acţiona eficace? Tentaţia de idolatrizare a trecutului care nu mai există, uitarea carenţelor sale, tentaţia de a idolatriza un viitor care nu există încă, crezând că, prin propriile sale forţe, omul va atinge fericirea veşnică pe pământ!” În acelaşi fel „banii, setea de avere, de putere şi de cunoaştere nu au deturnat ele omul de la scopul său adevărat, de la propriul lui adevăr?” Şi totuşi, „această condamnare radicală a idolatriei”, a spus Papa citându-l pe Sf. Ioan Crisostomul, sărbătorit ieri, „nu este în nici un caz o condamnare a persoanei idolatrului. Niciodată în judecăţile noastre nu trebuie să confundăm păcatul, care este inacceptabil, cu păcătosul, a cărui conştiinţă nu o putem noi judeca şi care, oricum, este oricând susceptibil de convertire şi de iertare. […] Niciodată Dumnezeu nu cere omului să îşi sacrifice raţiunea! Niciodată raţiunea nu vine în contradicţie reală cu credinţa! Unicul Dumnezeu, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, a creat raţiunea noastră şi ne-a dat credinţa, propunând libertăţii noastre să le primească asemenea unor daruri preţioase. Cultul idolilor este cel care deturnează omul de la această perspectivă. […] Să îi cerem deci lui Dumnezeu, care ne vede şi ne aude, să ne ajute să ne purificăm de toţi idolii noştri, pentru a ajunge la adevărul fiinţei noastre, pentru a ajunge la adevărul fiinţei Sale infinite!”
Pontiful a continuat: „Sfântul Paul ne cere să ne folosim nu doar de raţiunea noastră, ci mai înainte toate de credinţa noastră pentru a-L descoperi. Dar ce ne spune credinţa? Pâinea pe care o frângem este comuniune cu Trupul lui Cristos; potirul de mulţumire pe care îl binecuvântăm este comuniune cu Sângele lui Cristos. […] De milioane de ori în ultimele douăzeci de secole […] Domnul Înviat s-a dat pe Sine poporului Său. […] Să acordăm cea mai mare veneraţie Sacramentului Trupului şi Sângelui Domnului, Preasfântului Sacrament al prezenţei reale a Domnului în Biserica Sa şi în toată lumea.” Mai apoi Sfântul Părinte a subliniat că „Liturghia este jertfa de mulţumire prin excelenţă, cea care ne permite să ne unim propria acţiune mulţumire cu cea a Mântuitorului, Fiul din veşnicie al Tatălui. […] Liturghia ne invită să discernem ce din noi este în ascultare faţă de Duhul lui Dumnezeu şi ce din noi ascultă de duhul răului.” De aici „ridicarea potirului mântuirii şi chemarea numelui Domnului – nu sunt acestea modurile cele mai bune pentru `alungarea idolilor`, după cum ne cere Sfântul Paul să facem? De fiecare dată când se celebrează Liturghia, de fiecare dată când Cristos se face prezent sacramental în Biserica Sa, se împlineşte lucrarea mântuirii noastre.”
Dar „cine poate să ridice potirul mântuirii şi să cheme numele Domnului în numele întregului popor al lui Dumnezeu dacă nu preotul, hirotonit pentru acest scop de Episcopul său?”, a întrebat Papa, făcând apoi un apel, „încrezător în credinţa şi generozitatea tinerilor care analizează opţiunea vocaţiei la călugărie sau preoţie: nu vă fie teamă! Să nu vă fie frică să vă dăruiţi viaţa lui Cristos! Nimic nu va înlocui vreodată slujirea preoţilor în inima Bisericii! Nimic nu va înlocui vreodată Liturghia pentru mântuirea lumii!” Spre final Pontiful a revenit la tema speranţei, care „va rămâne mereu mai puternică decât orice altceva! Biserica, zidită pe stânca lui Cristos, posedă promisiunea vieţii veşnice nu pentru că membrii ei sunt mai sfinţi decât alţii, ci pentru că Cristos i-a făcut această promisiune lui Petru: Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui”.
„În această speranţă nepieritoare în prezenţa eternă a lui Dumnezeu în sufletele tuturor, în această bucurie a faptului de a şti că Cristos este cu noi până la sfârşitul veacurilor, în această putere pe care Duhul Sfânt o dă tuturor celor care se lasă umpluţi de El, vă încredinţez pe voi, dragi creştini din Paris şi din Franţa, acţiunii puternice şi milostive a Dumnezeului iubirii care a murit pentru noi pe Cruce şi a înviat victorios în duminica Paştelui. Tuturor oamenilor de bunăvoinţă care mă ascultă le spun încă o dată cu Sfântul Paul: alungaţi cultul idolilor şi nu încetaţi să faceţi binele!” După Liturghie, Papa Benedict a mers înapoi la Nunţiatura Apostolică unde a luat masa cu Episcopii din Paris şi împrejurimi.
