Invitaţie la exerciţii spirituale pentru tineri
21.03.2006, Barticeşti (Catholica) - „Rabbuni – Domnul meu şi Dumnezeul meu” – aceasta va fi tema zilelor de reculegere pentru tineri, cu vârste între 19 şi 25 de ani, de la Casa „Maica Speranţa” din Barticeşti, care vor avea loc în perioada 19-22 aprilie 2006. Aceste zile vor fi şi ca o continuare a sărbătorii Paştelui.
Cei care doresc să participe vor trebui să se anunţe din timp la adresa: Casa „Maica Speranţa”, com. Boteşti, jud. Neamţ, 617091-Barticeşti, tel. 0233/781440, email speranta@easynet.ro.
Înscrierile se fac cu zece zile înainte. Participanţii sunt rugaţi să aibă: pix, caiet, Biblia, instrument muzical (pentru cei care ştiu să cânte). Fiecare va contribui, aducând unele alimente sau o taxă, după posibilităţi. La Barticeşti se poate ajunge cu autobuzul sau cu trenul până la Roman de unde se ia autobuzul spre Nisiporeşti sau direct Barticeşti.
anunţ trimis de Ercis.ro
