Anunţuri din Dieceza de Timişoara
17.02.2006, Timişoara (Catholica) - 1. După ce mandatul arhidiaconilor şi decanilor a expirat anul trecut, începând cu luna ianuarie 2006, Excelenţa Sa Martin Roos episcop de Timişoara a reconfirmat în parte pe unii decani în funcţiile lor şi a numit şi decani noi. Prima şedinţă din acest an la care au fost convocaţi arhidiaconii şi decanii va avea loc în data de 17 februarie 2006. Cu ocazia întrunirii vor fi abordate teme legate atât de activitatea pastorală pe care o desfăşoară decanii, rolul lor în coordonarea diferitelor activităţi şi manifestări desfăşurate în comunităţile diecezei noastre cât şi probleme administrative. Pe lângă prezentarea programului vizitelor decanale un subiect important va constitui şi discutarea diferitelor probleme care se ridică pe marginea procesului de restituire a bunurilor bisericeşti pe teritoriul Diecezei de Timişoara, respectiv luarea de decizii în privinţa bunurilor deja restiuite. Întâlnirea va fi prezidată de Excelenţa Sa Martin Roos episcop diecezan.
2. În organizarea Centrului Diecezan de Tineret din cadrul Episcopiei Romano-Catolice din Timişoara şi a parohiilor romano-catolice din Arad, sâmbătă 18 februarie 2006, cu începere de la orele 17.00 în sala de sport a Liceului „Aurel Vlaicu” (nr. 21) va avea loc sărbătoarea Carnavalului la care sunt aşteptaţi membrii grupurilor de tineret din oraşul de pe Mureş dar şi din parohiile Arhidiaconatului de Mureş.
3. Cu ocazia împlinirii a 250 de ani de la naşterea marelui compozitor austriac Wolfgang Amadeus Mozart şi sărbătoririi în lumea muzicală a „Anului Mozart”, începând cu luna ianuarie Episcopia Romano-Catolică din Timişoara prin Oficiul Diecezan de Muzică Sacră a iniţiat prezentarea în Catedrala (Domul) din Piaţa Unirii a unei bogate colecţii din creaţia de muzică sacră a compozitorului. După debutul acestei acţiuni, în data de 19 februarie 2006, la sfânta liturghie de la orele 10.00 credincioşii şi iubitorii de muzică sacră vor avea din nou ocazia să-l „reîntâlnească” pe marele compozitor. Partea muzicală a liturghiei cuprinde „Missa in G KV 49”. Solişti: Teodora Ciucur, Oana Fărcaş, Daniela Tătaru, Ovidiu Cozma şi Natanel Uifălean. Orchestra şi corul catedralei va fi dirijat de prof. dr. Walter Kindl, capelmaestrul Catedralei.
4. În afara activităţilor desfăşurate pe plan liturgic, membrii Capitlului Catedral se întrunesc la sediul Episcopiei Romano-Catolice din Timişoara de două ori pe an – primăvara şi toamna – în cadrul şedinţelor obişnuite prezentând bilanţul activităţilor desfăşurate în ultimele şase luni. O astfel de întâlnire va avea loc marţi, 21 februarie 2006, orele 11.00 la sediul Episcopiei Romano-Catolice din Timişoara prezidată de către Excelenţa Sa Martin Roos, episcop de Timişoara. Pe lângă prezentarea diferitelor activităţi desfăşurate în anul 2005 membrii Capitlului vor aborda şi proiecte pentru anul 2006. Cu această ocazie Excelenţa Sa Martin Roos episcop de Timişorara va anunţa oficial şi primirea de noi membri onorifici în Capitlul Catedral din Timişoara. Având acordul şi sprijinul episcopilor diecezani din Szeged-Csanád (Ungaria) şi Zrenjanin (Serbia) respectiv al Capitlului din Timişoara prin decretul elaborat în luna ianuarie ac. Excelenţa Sa Martin Roos va numi în această demnitate patru preoţi din cele două dieceze vecine şi surori: Pr. Ábrahám István preposit mare şi Mons. Kondé Lajos canonic din dieceza de Szeged-Csanád respectiv Mons. Tietze Jenő prelat, vicar general şi Pr. Erős Lajos paroh de Jermenovci din Dieceza de Zrenjanin. Instalarea canonicilor onorifici va avea loc în cadrul Vesperei Solemne din data de 24 februarie 2006, orele 17.30 în Catedrala (Domul) din Piaţa Unirii de către Excelenţa Sa Martin Roos, episcop de Timişoara.
5. Liceul Romano-Catolic „Gerhardinum” organizează în ziua de 23 februarie 2006, cu începere la orele 17.00, Sărbătoarea Carnavalului. Manifestarea care va avea loc în sala mare a Liceului, este un eveniment de tradiţie ce se derulează înainte de începerea Postului Mare (Postul pregătiror al Sărbătorii Sfintelor Paşti).
anunţ trimis de Sipos Enikő
