Exerciţii spirituale pentru laici
15.12.2004, Cluj-Napoca (Catholica) - Credincioşii Eparhiei de Cluj-Gherla sunt invitaţi, între 14-16 decembrie a.c., în Catedrala „Schimbarea la Faţă„ spre a-şi deschide sufletele, a pătrunde în Misterul Naşterii Domnului şi a-şi redescoperi propria origine. Episcopul Florentin Crihălmeanu va susţine trei zile de exerciţii spirituale de pregătire pentru praznicul Naşterii Domnului. Programul va începe în fiecare zi la ora 1700, prin celebrarea Sfintei Liturghii, după care va urma câte o meditaţie (în jurul orei 1820), astfel încât Catedrala va deveni noua Iesle Sfântă, în care Pruncul divin poate fi contemplat.
Manifestarea are menirea de a face prezentă scena evenimentului ce a schimbat soarta omenirii, de a trezi amintirea misterului, de a redescoperi „Vestea cea bună„ în semnul oferit păstorilor, în urmă cu peste 2000 de ani: „Veţi găsi un prunc înfăşat, culcat în iesle„ (Lc 2,11) În acest semn, „…veţi găsi înţelepciunea care abia gângureşte, puterea în slăbiciune, maiestatea înjosită, imensitatea devenită prunc, bogatul făcut sărac, regele îngerilor într-un grajd, hrana îngerilor în locul fânului animalelor, pe cel de necuprins aşezat într-o iesle„, a afirmat PS Florentin, citând din cuvântul Sfântului Anton de Padova.
Ierarhul va încerca pe parcursul celor trei zile, folosind şi proiecţii video, să ne distragă atenţia de la problemele cotidiene, pentru a privi cu toţii, spre Pruncul născut la Betleem, care ne învaţă să devenim ca pruncii – ziua I, cum să trăim – ziua a II-a şi cum să ne rugăm – ziua a III-a. „Spre deosebire de de fiinţa umană care se naşte prunc, creşte, îmbătrâneşte şi apoi moare, Isus cere creştinului să crească rămânând prunc spiritual, să întinerească mereu şi să renască la viaţa de fiu al Tatălui„, a adăugat, la câteva zile înaintea manifestării, Preasfinţia Sa Florentin, Păstorul sufletelor din Eparhia de Cluj-Gherla.
anunţ trimis de Viorica Sabo
