Papa a prezentat cele trei etape ale teologiei lui Anselm
24.09.2009, Vatican (Catholica) - Sf. Anselm este una dintre personalităţile eminente ale Evului Mediu, dar învăţătura sa continuă să fie actuală şi astăzi, la 900 de ani de la moartea sa, potrivit Papei Benedict al XVI-lea. Papa a reflectat, în cadrul audienţei generale de miercuri, 23 septembrie 2009, din Aula Paul al VI-lea, asupra vieţii „doctorului magnific” (1033-1109), revendicat de oraşele Aosta, Bec şi Canterbury. „Călugăr cu o intensă viaţă spirituală, excelent educator al tinerilor, teolog cu o extraordinară capacitate speculativă, înţelept om de conducere şi apărător intransigent al libertăţii Bisericii, Anselm este una dintre personalităţile eminente ale perioadei medievale, care a putut să armonizeze toate aceste calităţi mulţumită unei profunde experienţe mistice care a călăuzit întotdeauna gândirea şi acţiunea lui”, a rezumat Sfântul Părinte.
Pontiful a reflectat asupra copilăriei lui Anselm, născut dintr-un tată „crud” şi o femeie de o „profundă religiozitate”. „Mama lui a avut grijă de prima formare umană şi religioasă a fiului ei, pe care mai apoi l-a încredinţat benedictinilor unei mănăstiri din Aosta. Anselm, care din copilăria sa – după cum relatează biograful său – şi-a imaginat că locuinţa bunului Dumnezeu este pe piscurile înalte şi înzăpezite ale Alpilor, a visat într-o noapte că este invitat în acest splendid palat de Dumnezeu însuşi, cu care a stat de vorbă mult timp… Acest vis l-a condus la convingerea că este chemat la o misiune înaltă. La vârsta de 15 ani, a cerut să fie primit în Ordinul Benedictin, dar tatăl său s-a împotrivit cu toată autoritatea lui, şi nu a cedat nici atunci când fiul său, grav bolnav, şi simţind că îi este aproape sfârşitul, a implorat haina călugărească drept o ultimă consolare a sa”.
Anselm s-a însănătoşit însă şi mama lui a fost cea care a plecat prematur de pe pământ, lăsându-l pe tânăr într-o „perioadă de decădere morală”. Viitorul sfânt „şi-a neglijat studiile, copleşit de pasiunile pământeşti; a fost surd la chemarea lui Dumnezeu”, a spus Papa. Din fericire, după câtva timp, Anselm a fost atras de mănăstirea benedictină din Bec, datorită faimei superiorului ei, şi din nou „şi-a reluat cu hotărâre studiile. […] Vocaţia lui monastică s-a reaprins şi, după o atentă evaluare, a intrat în ordinul monastic la vârsta de 27 de ani şi a fost hirotonit preot. Asceza şi studiul i-au deschis noi orizonturi, făcându-l să regăsească, la un nivel mai înalt, acea familiaritate cu Dumnezeu pe care a avut-o ca şi copil”. Astfel a început misiunea lui Anselm ca lider al Bisericii din timpurile lui; a devenit superior al mănăstirii lui şi mai apoi Arhiepiscop de Canterbury.
„Acest Arhiepiscop sfânt, care a inspirat atât de multă admiraţie celor din jurul lui, şi-a dedicat ultimii ani ai vieţii sale mai presus de toate formării morale a clerului şi căutării spirituale a argumentelor teologice. A murit în 21 aprilie 1109”. Papa a spus că „claritatea şi rigoarea logică” a gândirii lui Anselm au căutat întotdeauna „să înalţe mintea la contemplarea lui Dumnezeu”. „El a declarat cu claritate că oricine încearcă să facă teologie nu se poate baza doar pe inteligenţa sa, ci trebuie să cultive în acelaşi timp o profundă experienţă a credinţei… Potrivit Sf. Anselm, activitatea unui teolog, aşadar, se dezvoltă în trei etape: credinţa, darul liber al lui Dumnezeu care trebuie să fie primit cu umilinţă; experienţa, care constă în întruparea cuvântului lui Dumnezeu în viaţa de zi cu zi; şi în final adevărata cunoaştere, care nu este niciodată rodul gândurilor sterile, ci al intuiţiei contemplative”.
Pe aceeaşi temă este şi videoştirea
