Bolnavii chemaţi să îşi ofere rugăciunile şi suferinţele pentru preoţi
09.10.2009, Roma (Catholica) - Preşedintele Consiliului Pontifical pentru Pastoraţia Serviciilor de Sănătate îi îndeamnă pe bolnavi să ofere rugăciunile şi suferinţele lor pentru sfinţenia preoţilor. Arhiepiscopul Zygmunt Zimowski a făcut acest apel într-o scrisoare din 1 octombrie 2009, adresată celor bolnavi, şi de asemenea preoţilor care le oferă asistenţă spirituală. Prelatul a arătat că Anul Preoţiei se va încheia în solemnitatea Preasfintei Inimi a lui Isus, în iunie 2010, an în care acest Consiliu Pontifical va celebra 25 de ani de la înfiinţarea sa.
„Datorită acestei aniversări providenţiale, sunt aproape de fiecare dintre voi şi vă invit, iubiţi fraţi şi surori bolnavi, să adresaţi neîncetat rugăciunile voastre şi să oferiţi suferinţele voastre Domnului vieţii, pentru sfinţenia iubiţilor voştri preoţi, pentru ca ei să poată, cu devoţiune şi caritate pastorală, să îşi îndeplinească slujirea încredinţată lor de Cristos, medicul trupurilor şi al sufletelor”, a spus el. Arhiepiscopul a mai reamintit faptul că în timpul Anului Preoţiei, credincioşii pot obţine indulgenţe rugându-se pentru preoţi. Arhiepiscopul Zimowski le-a spus bolnavilor că Biserica are nevoie de rugăciunile şi suferinţele lor, încredinţându-le ca intenţie de rugăciune „persoana Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea, şi toţi Episcopii şi preoţii din lume, care lucrează în fiecare zi pentru sfinţirea voastră”.
„Vă cer o rugăciune specială pentru preoţii care sunt bolnavi şi care suferă în trupurile lor, care în fiecare zi experimentează, ca şi voi, povara durerii, împreună cu forţa harului mântuitor care mângâie şi vindecă sufletul”. Arhiepiscopul a reflectat şi asupra figurii preotului care se ocupă de bolnavi. „Un preot la patul unei persoane bolnave îl reprezintă pe Cristos însuşi, Medicul Divin, care nu este indiferent faţă de soarta celor care suferă”. „Prin sacramentele Bisericii, administrate de un preot, Isus Cristos oferă unui bolnav vindecare prin reconciliere şi iertarea păcatelor, prin ungerea cu ulei sfinţit şi prin Euharistie… Prin persoana preotului, este astfel prezent lângă bolnav însuşi Cristos care iartă, vindecă, mângâie, ia acea persoană de mână şi îi spune: `Eu sunt învierea şi viaţa. Cel care crede în mine, chiar dacă moare, va trăi; şi oricine trăieşte şi crede în mine nu va muri în veci`”.
