Biserica are dreptul să îşi facă auzită propria voce în Africa
13.10.2009, Vatican (Catholica) - Loviturile de stat „silenţioase” şi exigenţa unei „bune guvernări” au dominat luni, 12 octombrie 2009, dimineaţă, a XI-a Congregaţie generală a celui de-al doilea Sinod al Episcopilor pentru Africa, care se desfăşoară în Vatican pe temele reconcilierii, dreptăţii şi păcii. În prezenţa Papei Benedict al XVI-lea, Părinţii sinodali au reflectat şi asupra temelor migraţiei interne şi raporturilor cu religiile tradiţionale africane. În închiderea lucrărilor de dimineaţă, în aula sinodală a fost repetat apelul pentru abolirea totală a pedepsei cu moartea, informează Radio Vatican.
Glasul Bisericii este cât se poate de necesar în faţa unor crime precum tratamentul brutal al prizonierilor de război, uciderea de civili în conflicte interne, recrutarea copiilor soldat. Calea reconcilierii, au afirmat Părinţii sinodali, trece prin respingerea unor asemenea violenţe, deoarece războiul nu este o justificare pentru crimele împotriva umanităţii. Plecând apoi de la cazul Africii de Sud, vorbitorii s-au referit la loviturile de stat „silenţioase”, comise de partide alese poate legal de popor, dar care apoi nu îi ascultă vocea, se identifică total cu statul, nu vor o alternanţă democratică la putere. De aceea, a fost reafirmată nevoia urgentă a unor reforme pentru un sistem echitabil de dreptate. Biserica are dreptul de a-şi face auzită propria voce: nu este vorba de ingerinţă în domeniul politic, au spus Episcopii, deoarece Biserica vorbeşte în apărarea drepturilor oamenilor, fii ai lui Dumnezeu. Păstorii nu vor să ia locul economiştilor sau al politicienilor, ci doar să îi ajute pe toţi credincioşii să trăiască o viaţă mai autentic creştină. În continuare, Sinodul pentru Africa a privit la migraţiile interne care implică cel puţin 40 de milioane de persoane, şi a arătat importanţa ca toate Conferinţele Episcopale africane să aibă o pastoraţie pentru mobilitate umană, implicând şi pe cei emigraţi în străinătate, care au găsit un loc de muncă iar acum pot ajuta propria ţară de origine. Centrală s-a dovedit şi atenţia faţă de religiile tradiţionale africane, care constituie matricea pentru a forja o cultură de reconciliere.
De la Părinţii sinodali au venit unele sugestii: instituirea unui fond de solidaritate, diecezan, regional şi continental, administrat de Caritas, care să ajute Africa să nu mai depindă de ajutoarele din Occident; crearea de Facultăţi universitare pentru pace şi reconciliere; promovarea devoţiunii Divinei Milostiviri, care poate favoriza dialogul cu Islamul. Mai departe, prelaţii africani au cerut o reflecţie atentă asupra fenomenului dramatic al vrăjitoriei, datorită căruia multe persoane sunt discriminate, izolate, victime ale violenţelor, întrucât sunt acuzate de presupuse puteri supranaturale. Se cere atenţie şi pentru tineri, pentru ca printr-o mai mare răspândire a doctrinei sociale a Bisericii să înveţe să lucreze pentru pace. De asemenea, planurile pastorale ar trebui să rezerve un loc mai important sacramentului reconcilierii. Episcopii au făcut referire şi la spaţiul recunoscut femeilor şi copiilor: pentru primele s-a cerut o mai mare implicare în Comisiile „Dreptate şi Pace”, în timp ce pentru copii, mai ales pentru orfanii de război, s-a solicitat o primire tot mai mare în toate structurile bisericeşti, deoarece prea adesea cei mici nu au altceva decât să se refere la Biserică chemând-o „Mamă”. În fine, Părinţii sinodali, privind înainte, au sugerat ca Adunarea specială pentru Africa să se concentreze asupra formării preoţilor, întrucât viitorul acestui continent depinde şi de ei.
