Accesul la hrană este inclus în dreptul la viaţă
19.10.2009, Vatican (Catholica) - A asigura accesul persoanelor la hrană înseamnă a proteja dreptul lor la viaţă, a scris Papa Benedict al XVI-lea într-un mesaj cu ocazia Zilei Mondiale pentru Alimentaţie. Papa i-a trimis vineri, 16 octombrie 2009, o scrisoare lui Jacques Diouf, director general al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), din Roma. Această zi, celebrată în fiecare an la 16 octombrie, aniversează înfiinţarea FAO în 1945. Tema din acest an este: „Asigurarea securităţii hranei în timpuri de criză”.
Pontiful şi-a început mesajul arătând „urgenţa şi nevoia de a se interveni în favoarea tuturor celor care sunt lipsiţi de pâinea zilnică în atât de multe ţări, datorită lipsei condiţiilor adecvate de securitate a hranei”. „A garanta persoanelor şi naţiunilor posibilitatea de a depăşi plaga foametei înseamnă a asigura accesul lor concret la alimentaţie sănătoasă şi adecvată. Este, de fapt, o manifestare concretă a dreptului la viaţă, care, deşi solemn proclamat, continuă adesea să fie departe de realizarea deplină”.
Papa Benedict al XVI-lea a spus că agricultura este „un element esenţial al securităţii hranei” şi „o componentă integrală a activităţii economice”. „Agricultura trebuie să poată avea un nivel suficient de investiţii şi resurse. Bunurile pământului sunt limitate prin natură, şi astfel necesită un comportament responsabil şi capabil de a promova securitatea alimentaţiei, cu gândul şi la generaţiile viitoare. Este nevoie de o solidaritate profundă şi o fraternitate pe termen lung”. „Atingerea acestor obiective cere o necesară modificare a stilurilor de viaţă şi a modurilor de gândire. Obligă comunitatea internaţională şi instituţiile sale să intervină într-un mod mai adecvat şi hotărâtor”.
Sfântul Părinte a reamintit că un proiect pentru îmbunătăţirea accesului la hrană nu priveşte „privilegii, profituri şi confort”, ci mai mult „persoanele, familiile şi comunităţile care trăiesc în cele mai sărace zone ale planetei şi care sunt adesea mai vulnerabile”. „Experienţa demonstrează că soluţiilor tehnice, chiar şi celor avansate, le lipseşte eficacitatea dacă nu se referă la persoană, actor principal care, în dimensiunea sa spirituală şi materială, este originea şi scopul tuturor activităţilor”. Papa a încheiat afirmând că Biserica, „fidelă vocaţiei ei de a fi aproape de cei mai săraci, promovează, sprijină şi participă la eforturile făcute pentru a permite fiecărei naţiuni şi comunităţi să aibă mijloacele necesare pentru a garanta un nivel adecvat al securităţii hranei”.
