LC: Sfântul Paul a inventat creştinismul?

10.11.2009, SUA (Catholica) - Sunteţi pregătiţi să le răspundeţi celor care ar susţine în faţa dumneavoastră că nu Isus Cristos a fondat cu adevărat creştinismul, ci „Sfântul Paul a inventat o mitologie elaborată – neruşinată şi căutând propriile interese, spun unii – care a denaturat învăţăturile autentice ale lui Isus”? Dacă cumva nu aţi auzit până acum această teorie, să ştiţi că ea a fost adoptată de mulţi intelectuali ai zilelor noastre, printre care chiar şi biblişti, rădăcinile ei întorcându-ne în timp „în jumătatea secolului al XVIII-lea, în timpul influentei Şcoli Tubingen de critică istorică, aflăm din materialul de apologetică „Sfântul Paul a inventat creştinismul”, semnat de Carl E. Olson, publicat în numărul pe octombrie 2009 al revistei Lumea Catholica.

Hegelianul Ferdinand Christian Baur (1792-1860) a provocat separarea dintre Isus şi Paul, folosindu-se de „teoria dialectică a lui Hegel pentru a susţine că creştinismul primar a fost marcat de două teze opuse: `creştinismul paulin` şi `creştinismul petrin`, şi că o sinteză a celor două a fost realizată în secolul al II-lea”. În rândul celor care au mers pe aceeaşi cale se înscriu nume precum David Strauss (1808-1874), autorul faimoasei „Vieţi a lui Isus” (1835); filosoful Friedrich Nietzsche (1844-1900); teologul luteran Georg Friedrich Eduard William Wrede (1859-1906). Linia argumentelor lor „a fost dusă mai departe în ultimele decenii de autori care intenţionează să demonstreze că dacă Paul a fost `fondatorul` sau `creatorul` creştinismului, atunci Isus nu a fost Fiul întrupat al lui Dumnezeu. Un bun exemplu la nivel popular este lucrarea `Paul: mintea apostolului` (1997), a lui A.N. Wilson, care îl prezintă pe Paul ca fiind un mitologizator complicat şi enigmatic”, afirmând că „geniul lui Paul şi geniul colectiv al `Bisericii primare` a fost mitologizarea lui Isus”.

Între argumentele aduse de critici sunt se află şi acela privind „numărul mic de referinţe la învăţătura şi viaţa lui Isus din scrierile pauline… nu spune aproape nimic despre familia, naşterea, botezul, miracolele, parabolele şi discursurile lui Isus. „Se pot face câteva observaţii importante relativ la acuzele de mai sus. În primul rând, scrisorile lui Paul sunt cel mai adesea de natură ocazională; cu alte cuvinte, ele sunt scrise pentru a dezbate anumite probleme curente şi frământări ale Bisericilor fondate de el. Astfel, epistolele sale sunt în primul rând texte cu îndemnuri şi mai puţin cu argumentări. Nici una dintre ele, la urma urmelor, nu este adresată ne-credincioşilor; ele nu sunt evanghelizatoare prin natura lor, ci urmăresc să îndemne, să încurajeze, să corecteze, să păstorească. De aceea, mulţi biblişti cred că Paul nu avea nevoie să citeze din învăţăturile lui Isus, pe care `el şi cititorii săi le cunoşteau bine. În scrisorile sale, sarcina lui este să dezbată ceea ce este neclar, nu să repete ceea ce este deja foarte familiar`.”

De asemenea, N.T. Wright, în „Ce a spus cu adevărat Paul: a fost Paul din Tars adevăratul fondator al creştinismului?”, observă faptul că Isus şi Paul au avut roluri diferite în „drama escatologică” a istoriei mântuirii. „Isus credea în faptul că a fost trimis de Dumnezeu pentru `a duce istoria lui Israel la apogeul său` şi Paul credea în faptul că Isus a reuşit în această misiune cerească, prin care a încheiat un legământ. Paul nu a fost interesat să înfiinţeze o nouă religie, un nou sistem etic sau un amestec sincretist de religii ale misterelor. El, subliniază Wright, `în mod deliberat şi conştient a transpus în viaţă realizările lui Isus`. Sau, cu propriile lui cuvinte: `După harul lui Dumnezeu care mi-a fost dat, ca un arhitect înţelept, eu am pus temelia, iar un altul construieşte deasupra, dar fiecare să aibă grijă cum construieşte. Căci nimeni nu poate să pună o altă temelie în afară de cea existentă, care este Isus Cristos`. Şi parte a acestei munci – a acestei participări la ceea ce a realizat Isus prin moartea şi învierea Sa – a fost pună în aplicare şi să trăiască realitatea acestei mântuiri în multe contexte culturale diferite, incluzând Palestina, Grecia, Asia Mică şi Roma”.

Legături

• Articolul integral