Aduceţi Evanghelia în stradă
06.11.2009, Vatican (Catholica) - Puterea Evangheliei îşi găseşte expresia unică atunci când este proclamată pe străzi, consideră Consiliul Pontifical pentru Pastoraţia Migranţilor şi Itineranţilor. Această putere şi provocările proclamării Evangheliei celor care trăiesc şi lucrează pe străzi au fost subiectele primei Întâlniri Europene pentru Pastoraţia Străzii. Întâlnirea s-a desfăşurat în Vatican luna trecută, din România participând pr. Csaba Bojte, OFM, din Arhidieceza de Alba Iulia, pr. Iosif Dorcu, din Dieceza romano-catolică de Iaşi şi pr. Marius-Petru Pop, din Eparhia greco-catolică de Lugoj.
În documentul final, datat 24 octombrie, Consiliul Pontifical oferă 57 de concluzii şi 51 de recomandări. Acestea sunt împărţite după diferitele situaţii cu care se întâlneşte această pastoraţie specială: cei care lucrează pe drumuri şi căi ferate; prostituatele sau „femeile de pe stradă”; copiii străzii; cei fără locuinţă. „Pastoraţia străzii este un martor profetic dat fiind că este adesea nestructurată şi nu cere neapărat servicii sau instituţii specifice pentru aducerea mesajului mântuirii. În multe feluri, Evanghelia îşi exprimă întreaga ei putere atunci când se întoarce în stradă, de unde a apărut ea iniţial.” Consiliul spune că un „itinerar al credinţei” este „posibil şi de dorit” pentru cei care suferă, în special pe străzi. Obstacolul în faţa acestei evanghelizări stă adesea în „temerile noastre”.
Privitor la cei care lucrează pe drumuri – şoferi de tiruri, conducători de trenuri – Consiliul Pontifical scrie în document despre provocările pe care le aduce programul neregulat de lucru şi îndelungile absenţe de acasă. Acestea, „împreună cu contactele sociale şi prieteniile puţine sau eşuate, exercită o presiune enormă asupra multor şoferi. Este frecvent pentru ei să încerce să facă faţă acestor situaţii frustrante prin exces de cafea, băuturi energizante sau luând pilule”, notează Consiliul. „Unii au devenit chiar dependenţi de alcool şi droguri.” Documentul vorbeşte apoi despre apariţia de „noi forme” ale fenomenului copiilor străzii, „datorită destrămării vieţii de familie şi a creşterii mobilităţii”. Este vital, se spune ca oamenii să meargă dincolo de „elementul infracţional care îi caracterizează adesea pe aceşti copii” şi să vadă în schimb potenţialul lor. „Educaţia şi sprijinirea lor pot să aibă loc în chiar societatea care i-a exclus.”
Ca recomandare Consiliul susţine că Biserica „trebuie să găsească noi locuri în care să poată să îi întâlnească pe şoferi – locuri de întâlnire şi de rugăciune unde oamenii în deplasare să poată primi hrană spirituală”. S-a sugerat amplasarea de capele mobile sau fixe de-a lungul drumurilor. „Dezvoltarea posturilor creştine de radio trebuie de asemenea încurajată”, susţine Conciliul. „Asistenţa pastorală a celor care lipsesc pentru lungi perioade, pe drumuri sau căi ferate, nu trebuie uitată.” Cât despre cei fără locuinţă, Consiliul îi îndeamnă pe preoţi să fie atenţi la cei care locuiesc pe străzi în zona parohiilor lor. „Este important să subliniem că oamenii fără locuinţă aparţin parohiei unde sunt ei prezenţi. Ei au dreptul la grijă pastorală. Au dreptul la înmormântare creştină, dacă sunt catolici, şi de aceea nu trebuie să fie uitaţi în rugăciuni.”
