LC: Cum a fost executat un preot al muncitorilor
04.11.2009, Roma (Catholica) - Sub titlul „Cum a fost executat un preot al muncitorilor”, numărul pe octombrie 2009 al revistei Lumea Catholica ni-l prezintă pe pr. Jerzy Popieluszko, un preot tânăr din Varşovia, din parohia Sfântul Stanislav Kostka, care în octombrie 1984 a fost ucis de agenţi ai serviciilor de securitate poloneze. În materialul tradus de pr. Mihai Pătraşcu, se arată că pr. Jerzy Popieluszko a fost răpit, torturat şi aruncat în Vistula la 19 octombrie 1984, la întoarcerea din oraşul Bydhoszcz, unde participase la întâlnirea de rugăciune a cercului local al pastoraţiei muncitoreşti. La această întâlnirea „mai întâi a celebrat Sfânta Liturghie, apoi a comentat misterele de durere ale Rozariului. A terminat cu următoarele cuvinte: `Să ne rugăm pentru a fi liberi de spaimă, însă, înainte de toate, pentru a fi liberi de dorinţa de răzbunare şi de violenţă`”.
Înainte de a se afla despre moartea lui, „telejurnalul din seara zilei de 20 octombrie a dat o scurtă ştire despre răpirea preotului, iar imediat după aceea pentru cel răpit a fost celebrată o Sfântă Liturghie în biserica Sfântul Stanislav Kostka şi a început privegherea perpetuă: mii de persoane s-au rugat zi şi noapte pentru a-l avea din nou teafăr pe pr. Jerzy. Din păcate, la 30 octombrie, a sosit vestea dramatică a găsirii trupului preotului, şi la 3 noiembrie s-au desfăşurat la Varşovia funeraliile victimei. Peste cinci sute de mii de persoane venite din toată Polonia au participat în tăcere absolută la funeraliile pr. Popieluszko, care a devenit pentru polonezi `simbolul luptei pentru adevăr`, `simbolul luptei dezarmate a binelui împotriva răului sistemului totalitar comunist`”.
„Viitorul capelan al mişcării Solidaritatea s-a născut la 14 septembrie 1947, în satul Okopy, în nord-estul Poloniei (aproape de Bialystok), într-o familie profund religioasă. Climatul de spiritualitate creat de părinţii lui, Marianna şi Wladyslaw, l-a plăsmuit din copilărie şi aceasta a favorizat maturizarea vocaţiei sale preoţeşti. Astfel, după examenul de bacalaureat, a intrat în Seminarul mare din Varşovia şi a început să frecventeze cursurile de filozofie şi teologie… În seminar, a tratat cu mare seriozitate pregătirea sa la preoţie şi a cultivat viaţa de rugăciune. De altfel, trebuie spus că în privinţa studiului, la început îi era greu, şi numai în ultimii doi ani de studiu s-a îmbunătăţit în mod clar, îndeosebi în domeniul biblic şi dogmatic.
Sfinţit preot în anul 1972, din anul 1980 a activat în parohia Sfântul Stanislav Kostka din capitală, unde era paroh pr. Teofil Bogucki. Pr. Popieluszko a început, „ca urmare a mandatului dat de Episcopul său, să asigure asistenţă pastorală muncitorilor. Era o experienţă nouă, care la început îl lăsa perplex, pentru că nu cunoştea lumea muncitorească. Însă muncitorii l-au acceptat foarte bine pe acel preot mic şi bolnăvicios, cu voce slabă, care îi spovedea, celebra pentru ei Euharistia şi, uneori, boteza pe unii dintre ei care se converteau. La 13 decembrie 1981, când în Polonia a fost declarată legea marţială, pr. Jerzy a organizat în parohie celebrările euharistice numite `Liturghii pentru patrie`” care „au devenit cunoscute nu numai la Varşovia, ci în toată Polonia – la ele participau chiar şi 15-20 de mii de persoane -, de aceea pr. Jerzy a devenit un personaj cunoscut, şi din această cauză incomod, pentru autorităţile comuniste”.
„Începând din ziua găsirii trupului, a început să se răspândească faima de sfinţenie a martirului. Au început să vină veşti despre numeroase haruri atribuite mijlocirii sale şi, împreună cu ele, şi cererile de a deschide cauza canonică de beatificare. Acest proces, deschis de Cardinalul Jozef Glemp, Primat al Poloniei şi Arhiepiscop de Varşovia, a început la 8 februarie 1997. Faza diecezană a investigaţiei a durat patru ani şi apoi documentaţia a fost trimisă în Vatican, la Congregaţia Cauzelor Sfinţilor, şi deschisă la 3 mai 2001”.
