Hramul bisericii Cristos Rege din Ploieşti
02.12.2009, Bucureşti (Catholica) - Comunitatea catolică din Ploieşti a sărbătorit duminică, 22 noiembrie 2009, hramul bisericii Cristos Rege, singura din Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti închinată lui Cristos, Regele Universului. Sfânta Liturghie solemnă a fost celebrată de opt preoţi, celebrant principal fiind pr. Ioan Riba, director spiritual la Colegiul romano-catolic Sf. Iosif din Bucureşti. La sărbătoarea comunităţii au luat parte mulţi credincioşi, tineri şi vârstnici, persoane consacrate din comunitate şi din împrejurimi, aflăm de pe ARCB.ro.
La predică, pr. Dominic Soare, paroh la Târgovişte, pornind de la Evanghelia zilei, a trasat câteva repere ale regalităţii lui Cristos şi a arătat consecinţele benefice ale acestui adevăr pentru fiecare credincios şi pentru societatea de astăzi. „Isus însuşi confirmă faptul că este Rege – a explicat pr. Soare -, dar arată că împărăţia Sa nu este din lumea aceasta. Cel numit de Pilat `Isus Nazarineanul Regele Iudeilor` este recunoscut după înviere drept Regele universului. Isus devine Regele omenirii prin moartea Sa pe cruce. Nu a voit să se salveze pe sine ci să ne mântuiască pe noi”.
„Iată de ce creştinii preţuiesc crucea şi doresc să fie prezentă şi în locurile publice! Crucea ne aminteşte de Regele blând şi smerit cu inima. El nu foloseşte adevărul forţei ci forţa adevărului. Privind la Cristos, Regele nostru înălţat pe cruce, înţelegem demnitatea noastră şi rolul slujirii în vestirea Evangheliei şi în păstrarea identităţii noastre creştine”, a mai spus părintele predicator. Sfânta Liturghie s-a încheiat cu un moment de adoraţie, în cadrul căreia cei prezenţi la celebrarea solemnă au făcut consfinţirea la Inima Preasfântă a lui Isus. Cântările la Sfânta Liturghie şi la Adoraţia Euharistică au fost interpretate de corul Sf. Cecilia din Ploieşti.



