Pr. Daniel Ange: Pregătesc Crăciunul meu definitiv pentru cer
04.12.2009, Bucureşti (Catholica) - În prima zi din timpul Adventului, 29 noiembrie 2009, la Catedrala Sf. Iosif din Bucureşti a fost prezent la Sfânta Liturghie de la ora 18.30 pr. Daniel Ange, aflat într-o vizită de 10 zile în România. Cunoscut apostol al tinerilor, care a îmbrăcat haina Sf. Benedict în mănăstirea din Clairvaux, Franţa, este fondatorul Şcolii Internaţionale de Evanghelizare a Tinerilor Jeunesse Lumiere şi al Mişcării Carismatice Beatitudes, aflăm de pe ARCB.ro. Până acum, activitatea pr. Daniel Ange, în vârstă de 77 de ani, numără peste 200 de misiuni, în 40 de ţări, dedicate tinerilor, reculegeri cu preoţi, seminarişti, etc. Ca scriitor este autor a circa 50 de lucrări de teologie spirituală sau de evanghelizare, în limba română fiind publicate două lucrări: „Trupul tău este făcut pentru iubire” şi „Trupul tău este făcut pentru viaţă”, la Editura Sapientia din Iaşi.
Pr. Daniel Ange l-a cunoscut pe Mons. Vladimir Ghika, de la care a primit sacramentul Botezului: „Prieten intim cu tatăl meu, Vladimir Ghika mi-a marcat profund viaţa”, mărturisea el în iulie 2004 cititorilor publicaţiei franceze France Catholique. „El i-a căsătorit pe părinţii mei, ne-a binecuvântat casa, a binecuvântat naşterea mea”. În Catedrala plină, pr. Daniel a concelebrat Sfânta Liturghie alături de părintele celebrant principal Iosif Tiba, capelan universitar, şi de alţi doi preoţi. Înainte de a intra în meditarea cuvântului lui Dumnezeu, i-a salutat pe cei prezenţi adresând câteva vorbe în limba română. În predică, pr. Daniel i-a invitat pe toţi cei adunaţi în Catedrală la trăirea unui Advent adevărat, la pregătirea unui Crăciun personal prin primirea în suflet a lui Isus Cristos asemenea odinioară în sânul feciorelnic al Fecioarei Maria.
Studenţii şi profesorii, împreună cu cei prezenţi la celebrare, l-au invitat pe apostolul tinerilor la o veghe de Advent după Sfânta Liturghie. Pr. Daniel a vorbit pentru a doua oară după proclamarea Sfintei Evanghelii în care Andrei îl conduce pe fratele său Simon la Isus. După momente de rugăciune şi adoraţie în comuniune au urmat şi momente personale de intimitate pentru fiecare credincios prezent în Catedrala Sf. Iosif. Apropiindu-se de sfântul altar unde trona Cristos, prezent în Preasfânta Ostie, fiecare i-a încredinţat lui Isus grijile, bucuriile şi speranţele sale, a luat dintr-un coş un citat din Sfânta Scriptură la care să mediteze în Advent şi a plecat spre casă cu dorinţa de a urma exemplul sfântului Andrei: de a conduce pe altcineva la Cristos.




Pe aceeaşi temă este şi videoştirea