Papa e bine după incidentul de aseară
25.12.2009, Vatican (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea nu a fost rănit în incidentul de aseară, când a fost doborât la pământ la intrarea în Bazilica San Pietro, înaintea celebrării Liturghiei din noaptea de Crăciun, informează purtătorul de cuvânt al Vaticanului. Pr. iezuit Federico Lombardi, directorul biroului de presă al Sfântului Scaun, a spus reporterilor că o femeie „aparent instabilă psihic” a sărit peste barieră şi a alergat spre Papa, dărâmându-l, în timp ce acesta se îndrepta spre altar. Femeia s-a ciocnit şi de Cardinalul Roger Etchegaray, de 87 de ani, care de asemenea a căzut la pământ.
Sfântul Părinte, în vârstă de 82 de ani, s-a ridicat rapid pe picioare. Când mulţimea l-a văzut pe Pontif ridicat, în Bazilică au izbucnit aplauze. Cardinalul Etchegaray, fost preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Justiţie şi Pace, a fost dus la spital pentru o verificare de rutină. Femeia a fost prinsă de corpul de pază al Vaticanului, iar apoi arestată de poliţie şi luată în custodie pentru întrebări. Incidentul a fost surprins de camera de filmat a unui amator şi o arată pe femeia în roşu sărind spre Pontif. Numele ei nu a fost făcut public, dar Vaticanul a confirmat că este vorba de aceeaşi femeie care şi anul trecut a încercat să ajungă la Pontif. „Dintr-o dată această persoană a sărit peste margine. Sfântul Părinte a fost doborât şi deodată s-a format o grămadă cu cei din corpul de pază, unii trăgând-o pe ea, alţii încercând să îl ridice pe el”, a declarat un martor ocular.
Completare: Femeia se numeşte Susanna Maiolo şi are 25 de ani. Are dublă cetăţenie: elveţiană şi italiană. După atac a fost spitalizată.
Video
Pe aceeaşi temă este şi videoştirea
Papa îmbrâncit de Crăciun.

Santo Padre, mult curaj si iertare. Misiunea apostolica implica multe riscuri, dar pentru cine e cu Cristos nimic si nimeni nu poate impiedica vestirea cuvantului lui Dumnezeu. Pruncul Isus din iesle, Santo Padre, sa-ti dea multa putere de munca, sanatate si mult har care sa dainuie vesnic in preajma sfintiei tale.
P.S. Aseara urmaream impreuna cu mama mea trasmisiunea directa de pe postul Rai Uno, liturghia celebrata de S. P. Papa Benedict al XVI-lea, si am observat ca agentii de paza alergau, imi spuneam ca sa intamplat ceva, in sine ma rugam sa nu fie ceva grav, imi venea in memorie antetatul asupra Papei Ioan Paul al II-lea. Cei de la protectie si paza mai mult precautie si vigilenta, va rugam mult.
Multumesc.
Au vrut, acum 2000 de ani, sa ucida Calea, Adevarul si Viata. De atunci, fara incetare, incearca sa ucida credinta crestina. Incet, incet au escaladat incercarile lor… au ajuns sa atace fizic Cathedrale (vezi Bucuresti, Sf. Iosif). Au esuat la Sfantul Parinte Ioan Paul II… Incearca acum la Sfantul Parinte Benedict… Mereu prin interpusi, prin biete manechine obnubilate si manipulate, teleghidate ideologic… „Adevarul va va face liberi„ Adevarul va trebui spus tare odata si odata… Doamne-ajuta, Doamne apara-ni-l pe Sfantul Parinte!
Tanara care a sarit gardul nu dorea sa atace pe nimeni, ea dorea numai sa-l salute pe suveranul Pontif, astfel acest gest nu poate considerat in sine un gest de „subminare„ a puterii vaticane sau un reprezentant al bisericii Catolice, de aceea va rog din tot sufletul dragi frati si surori nu mai dati comentarii fara ca ele sa fie bine documentate. Eu chiar as spune ca pe undeva ar fi si vina arhipastorilor bisericii Catolice care inca la 44 de ani dupa conciliul Vatican II dupa aceasta reforma a bisericii universale inca mai au probleme de comunicare si de relationare cu credinciosii, in loc de a saluta multimea si de a incerca prin gesturi mai mult sau mai putin grandioase sa tagentezi cu ea tu nu o bagi in seama sau chiar o eviti, asta poate fi datorat oboselii sau varstei, dar un mic bughet de zambete poate fi oferit.
Fie ca pacea lumina si caldura Craciunului sa va umple inimile si Sfantul Prunc sa va protejeze de tot raul.
Laudat sa fie Isus si Maica Sa Maria.