Preotule, cine eşti? Un mister printre noi!
31.12.2009, Iaşi (Catholica) - La Editura Sapientia a apărut recent cartea „Preotule, cine eşti? Un mister printre noi!”, scrisă de pr. Enzo Boninsegna şi tradusă în limba română de pr. dr. Mihai Pătraşcu. Publicată în Anul Preoţiei, această carte vorbeşte despre preot şi se adresează tuturor celor care vor să cunoască mai îndeaproape cine este preotul, citim pe ITRC.ro, unde este inclusă prezentarea semnată de Paolo Rossi.
„Am citit cu mare bucurie a inimii `Preotule, cine eşti? Un mister printre noi!`, o carte scrisă într-un limbaj zvelt şi modern, care se citeşte dintr-o suflare. Autorul prezintă figura preotului cum este ea cu adevărat: coborâtă din cer şi din veşnicie, în lume şi în timp, evidenţiindu-i problematicile inevitabile care răsună dinlăuntrul lui şi în raporturile lui cu oamenii. Este o carte care lipsea şi care va putea face un mare bine preoţilor, pentru a simţi mai bine la ce înălţimi i-a ridicat Dumnezeu, şi chiar şi nouă, laicilor, pentru a vedea în figura preotului mâna întinsă de Domnul pentru mântuirea noastră.”
„Şi acea puţină sărăcie pe care o mai vedem încă şi mereu în preoţii noştri să ne facă nu atât să-i judecăm, cât, mai ales, să-i înţelegem în dificultăţile lor, să-i iubim şi să-i sprijinim cu prietenie şi ajutor, să-i corectăm frăţeşte atunci când e nevoie şi să ne rugăm pentru ei, pentru ca Domnul să-i umple cu toate harurile, să-i menţină fideli şi să facă rodnică slujirea lor cu roade. Este o carte care aduce dreptate figurii preotului, astăzi calomniată, persecutată, ridiculizată şi considerată de acum demodată, o figură care trebuie reciclată ca nişte fleacuri din alte epoci, care nu mai are nimic de spus şi de dat omului de astăzi.”
„Este o carte care aduce dreptate, înainte de toate, Domnului, pentru că ne prezintă ce comori ascunse a pus Isus în mâinile fiecărui preot pentru mântuirea noastră. Este o carte pe care o recomand cu putere pentru lectura tuturor.” Noul volum are 198 de pagini, a apărut în format 14×20 cm şi se poate achiziţiona de la librăriile catolice la preţul de 15 lei.
