Noul ambasador al Turciei la Papa
07.01.2010, Vatican (Catholica) - În timp ce catolicii din Turcia se bucură de libertate religioasă, ei aşteaptă încă recunoaşterea juridică civilă, i-a subliniat Papa Benedict al XVI-lea noului ambasador al acestei ţări la Sfântul Scaun. Pontiful a discutat despre relaţiile dintre cele două state primindu-l astăzi în audienţă pe ambasadorul Kenan Gursoy. A vorbit şi despre vizita făcută în Turcia în 2006, dar şi despre rolul ţării în rezolvarea conflictului din Orientul Mijlociu.
Sfântul Părinte a subliniat că Turcia şi Sfântul Scaun întreţin relaţii diplomatice de aproximativ 50 de ani. În timp ce „multe s-au realizat” în ultimii ani, Pontiful şi-a exprimat dorinţa de „aprofundare şi întărire” a legăturilor dintre cele două părţi. Comunităţile creştine din Turcia „apreciază libertatea de cult garantată de Constituţie”, a spus Papa, dar Biserica aşteaptă încă recunoaşterea juridică. „Aceasta o va ajuta să se bucure pe deplin de libertatea religioasă şi să îşi poată aduce o şi mai mare contribuţie la viaţa societăţii”, a spus Pontiful. Comunităţile creştine, deşi minoritare, contribuie „la bunăstarea concetăţenilor lor, în special prin implicarea în activităţi caritabile şi de sănătate”. A dat ca exemple spitalele La Paix şi Sf. George din Istambul, care îi asistă pe săraci. „Pentru ca aceste minunate iniţiative să înflorească, sunt sigur că guvernul Dvs va continua să facă ceea ce poate pentru a se asigura că ele primesc sprijinul de care au nevoie”, a afirmat Sfântul Părinte. Conform Anuarului Pontifical, din cei aproximativ 72 de milioane de locuitori, 99% sunt musulmani. Catolicii sunt în număr de 32.000, adică 0,04% din populaţie.
În discursul său către ambasadorul turc, Sfântul Părinte a spus că vizita apostolică făcută în 2006 a fost o minunată ocazie „ca să îmi exprim stima pentru musulmani”. A putut de asemenea să reitereze „angajamentul Bisericii Catolice pentru progresul dialogului interreligios într-un spirit de prietenie şi respect reciproc, dând mărturie comună de credinţa fermă în Dumnezeu ce îi caracterizează pe creştini şi musulmani, şi străduindu-se să se cunoască mai bine unii pe alţii, pentru întărirea legăturilor de afecţiune dintre noi”. „Mă rog fierbinte ca acest proces să ducă la o mai mare încredere între persoane, comunităţi şi popoare, în special în încercata zonă a Orientului Mijlociu”, a adăugat Papa. A numit apoi Turcia, stat democrat secular situat geografic între Europa şi Asia, „o punte între islamism şi occident”. Ţara este situată în mod perfect „pentru a-şi aduce o contribuţie semnificativă la efortul de stabilire a păcii şi stabilităţii în Orientul Mijlociu”.
Sfântul Părinte a continuat spunând că Sfântul Scaun a luat notă de „numeroasele iniţiative” luate de Turcia în acest sens, „fiind dornic să sprijine eforturile pe mai departe pentru încetarea îndelungilor conflicte din regiune”. „Aşa după cum adesea a arătat istoria, disputele teritoriale şi rivalităţile etnice pot să fie rezolvate satisfăcător doar când aspiraţiile legitime ale fiecărei părţi sunt luate în considerare, iar greşelile trecutului recunoscute, şi când este posibil reparate.” Papa Benedict l-a asigurat pe noul ambasador de „înalta prioritate atribuită de Sfântul Scaun căutării soluţiilor juste şi durabile la toate conflictele din regiune, precum şi de disponibilitatea de plasare a resurselor diplomatice în slujba păcii şi reconcilierii”.

Pe aceeaşi temă este şi videoştirea