Căsătoriile trebuie considerate valide, până la proba contrarie
29.01.2010, Vatican (Catholica) - Amintind de numărul mare de persoane cu „situaţii de căsnicie iregulare”, Papa Benedict al XVI-lea le-a cerut membrilor celui mai înalt tribunal eclezial dedicat cauzelor matrimoniale să considere căsătoriile valide până la proba contrarie. Papa a avertizat şi asupra falsei carităţi, spunându-le membrilor Tribunalului Rotei Romane, în întâlnirea anuală, că adevărul „nu poate fi contrar carităţii”. Acest tribunal are ca principală sarcină analizarea cererilor de recunoaştere a nulităţii căsătoriei. În Biserica Catolică nu este permis divorţul, dar se poate constata invaliditatea unei aşa-zise căsătorii, conform criteriilor dictate de dreptul canonic.
Nu trebuie acţionat sub imboldul „falsei carităţi”, a îndemnat Pontiful, deoarece astfel nu se protejează adevăratul bine al soţilor. „Unii cred că o caritate pastorală ar putea justifica orice pas în direcţia declarării nulităţii legăturii căsătoriei, pentru a veni în întâmpinarea persoanelor aflate într-o situaţie de căsnicie iregulară”, a admis el. Dar această viziune face ca adevărul să fie instrumentalizat, „adaptat momentului şi diferitelor nevoi actuale”. „Problema apare atunci când însăşi esenţa căsătoriei este mai mult sau mai puţin întunecată”, a adăugat Pontiful, explicând că „analizarea existenţială, personalistă şi relaţională a uniunii conjugale nu poate fi niciodată făcută cu sfidarea indisolubilităţii, o caracteristică esenţială” a căsătoriei creştine. Altfel, a spus Papa, „apare gravul risc de a rămâne fără un punct obiectiv de referinţă în pronunţarea anulărilor, transformând fiecare dificultate conjugală într-un simptom al nerealizării unei uniuni, negându-i-se în fapt nucleul esenţial de dreptate – legătura indisolubilă”. Sfântul Părinte i-a îndemnat pe juriştii care tratează cazurile de anulare să dobândească „virtutea tăriei morale”, care „devine şi mai relevantă atunci când calea nedreaptă pare cel mai simplu de urmat, urmându-se dorinţele şi aşteptările părţilor implicate sau condiţionările mediului social”. Membrii tribunalului au fost îndemnaţi nu doar să îşi concentreze atenţia pe „respectarea adevărului dat de dovezi”, ci şi să evite cu grijă „susţinerea cauzelor care, conform conştiinţelor lor, nu sunt obiectiv justificate”.
Pontiful le-a explicat magistraţilor şi oficialilor tribunalului că „nucleul esenţial” al muncii lor este „administrarea dreptăţii”. Iar valoare dreptăţii trebuie să fie redescoperită „chiar şi în Biserică”. „Legea canonică este uneori subestimată, ca şi cum ar fi un simplu instrument tehnic în slujba oricărui interes subiectiv”. Dar „această lege trebuie să fie considerată mereu în relaţia ei cu dreptatea, conştienţi că activitatea juridică a Bisericii are ca scop mântuirea sufletelor”. Dreptatea bazată pe adevăr nu merge împotriva iubirii: „Caritatea fără dreptate nu este caritate, ci doar o falsificare, deoarece caritatea în sine cere obiectivitatea tipică dreptăţii, care nu trebuie confundată cu răceala inumană. Oricine are caritate pentru semeni este şi drept cu ei. Nu doar că dreptatea nu este străină carităţii, nu doar că nu este o cale alternativă sau paralelă la dreptate: dreptatea este inseparabilă de caritate, îi este intrinsecă. Fără adevăr, caritatea decade în sentimentalism. Iubirea devine o cochilie goală, ce poate fi umplută arbitrar. Este un risc fatal pentru iubire într-o cultură fără adevăr. Ea cade pradă emoţiilor şi opiniilor contingente ale persoanelor, devine un cuvânt abuzat şi distorsionat, până acolo încât indică tocmai contrariul.”
Pe aceeaşi temă este şi videoştirea
