LC: Îmbrăcarea veşmintelor liturgice şi rugăciunile respective
03.02.2010, Roma (Catholica) - „Veşmintele folosite de slujitorii sacri la celebrările liturgice sunt derivate din vechile veşminte civile greceşti şi romane. În primele secole, haina persoanelor de un anumit nivel social (honestiores) a fost adoptată şi pentru cultul creştin şi această practică s-a menţinut în Biserică şi după pacea lui Constantin. Aşa cum reiese de la unii scriitori ecleziastici, slujitorii sacri purtau hainele cele mai bune, cu toată probabilitatea rezervate pentru această ocazie… În antichitatea creştină, veşmintele liturgice s-au deosebit de cele civile nu datorită formei lor speciale, ci datorită calităţii stofei şi datorită frumuseţii lor speciale”. Dincolo însă de circumstanţele istorice, „veşmintele sacre au o funcţie importantă în celebrările liturgice: în primul rând, faptul că nu sunt purtate în viaţa obişnuită, şi de aceea au un caracter cultual, ajută la ruperea de grijile cotidiene în momentul celebrării cultului divin”, se aminteşte în articolul „Îmbrăcarea veşmintelor liturgice şi rugăciunile respective”, semnat de pr. Mauro Gagliardi şi tradus de pr. Mihai Pătraşcu.
Astfel, articolul apărut în numărul pe ianuarie 2010 al revistei Lumea Catholica arată că „în forma extraordinară a Ritului Roman (aşa-numită a sfântului Pius al V-lea), îmbrăcarea veşmintelor liturgice este însoţită de rugăciuni referitoare la fiecare haină, rugăciuni ale căror texte se găsesc încă în multe sacristii. Chiar dacă aceste rugăciuni nu mai sunt stabilite (dar nici nu sunt interzise) de Liturghierul în forma obişnuită emis de Papa Paul al VI-lea, folosirea lor este recomandată, deoarece ajută la pregătirea şi la reculegerea preotului înainte de celebrarea Jertfei euharistice. Ca o confirmare a utilităţii acestor rugăciuni, trebuie notat că ele au fost incluse în Compendium eucharisticum, publicat recent de Congregaţia pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor. În afară de aceasta, poate fi util să amintim că Papa Pius al XII-lea, cu decretul din 14 ianuarie 1940, a acordat o indulgenţă de o sută de zile pentru fiecare rugăciune”.
Prezentându-se aşadar fiecare veşmânt liturgic şi rugăciunile care însoţesc îmbrăcarea, se speră ca „redescoperirea simbolismului propriu veşmintelor şi a respectivelor rugăciuni să îi poată încuraja pe preoţi să reia obişnuinţa de a se ruga în timpul îmbrăcării, în aşa fel încât să se pregătească cu reculegerea cuvenită pentru celebrarea liturgică. Dacă este adevărat că putem să ne rugăm cu diferite rugăciuni, sau chiar ridicând simplu mintea spre Dumnezeu, cu toate acestea textele rugăciunilor pentru îmbrăcare au de partea lor scurtimea, precizia limbajului, suflul de spiritualitate biblică, precum şi faptul că sunt rostite de secole de un număr incalculabil de slujitori sacri. Aceste rugăciuni se recomandă deci şi astăzi, pentru pregătirea la celebrarea liturgică, făcută şi în acord cu forma obişnuită a Ritului Roman”.
