Sf. Dominic, un adevărat predicator al Evangheliei
04.02.2010, Vatican (Catholica) - În audienţa generală de miercuri, 3 februarie 2010, desfăşurată în Aula Paul al VI-lea din Vatican, Papa Benedict al XVI-lea a vorbit despre viaţa şi munca Sf. Dominic de Guzman, fondator al Ordinului Predicatorilor, sau Ordinul Dominican. Sf. Dominic s-a născut în Caleruega, lângă oraşul spaniol Burgos, în anul 1170. Pe când era student „s-a distins prin interesul său pentru studierea Sfintei Scripturi şi prin iubirea sa pentru săraci”. După hirotonirea ca preot a fost ales canonic al Catedralei din Osma, dar „nu a considerat aceasta ca un privilegiu personal, nici ca un prim pas într-o strălucitoare carieră ecleziastică, ci mai degrabă ca o slujire pe care trebuie să o facă cu dedicare şi umilinţă. Oare cariera şi puterea nu reprezintă o ispită la care nici chiar cei care au roluri de conducere în Biserică nu sunt imuni?” a întrebat Papa.
El a explicat apoi că Episcopul de Osma „a remarcat curând calităţile spirituale ale lui Dominic şi a căutat colaborarea lui. Împreună au călătorit în nordul Europei în misiuni diplomatice… În călătoriile sale, Dominic a devenit conştient… de existenţa unor popoare încă ne-evanghelizate… şi de dezbinări religioase care slăbeau viaţa creştină în sudul Franţei, unde activitatea anumitor grupuri eretice creau tulburări şi îndepărtau oamenii de adevărul credinţei”. Papa Honorius al III-lea i-a cerut lui Dominic „să se dedice predicării înaintea albigenzilor” şi el „a acceptat cu entuziasm această misiune, pe care a îndeplinit-o prin exemplul propriei vieţi de sărăcie şi austeritate, prin predicarea Evangheliei şi prin discuţii publice”.
„Cristos”, a continuat Papa, „este cea mai de preţ comoară pe care bărbaţii şi femeile din toate timpurile şi locurile au dreptul să o cunoască şi să o iubească! Este mângâietor să vedem că şi în Biserica de astăzi există multe persoane (păstori şi credincioşi laici, membrii ai unor străvechi ordine religioase şi al unor noi mişcări ecleziale) care îşi dăruiesc cu bucurie vieţile pentru idealul suprem al vestirii şi mărturisirii Evangheliei”. Tot mai mulţi tovarăşi alăturându-i-se, Dominic a înfiinţat prima casă în oraşul francez Toulouse, de la care a luat fiinţă Ordinul Predicatorilor. „El a adoptat Regula străveche a Sf. Augustin, adaptând-o la cerinţele unei vieţi apostolice itinerante în care el şi confraţii lui se deplasau dintr-un loc în altul predicând, dar întorcându-se întotdeauna în mănăstirile lor, locuri de studiu, rugăciune şi viaţă comunitară”.
Sf. Dominic a dorit ca discipolii lui „să aibă o solidă formare teologică, şi nu a ezitat să îi trimită la universităţile acelui timp”. Acolo ei s-au dedicat studiului teologiei, „bazat pe Sfânta Scriptură dar cu respect faţă de întrebările ridicate de raţiune”. În anul preoţiei, Papa i-a invitat pe seminarişti şi preoţi „să respecte valoarea spirituală a studiului. Calitatea slujirii preoţeşti depinde şi de generozitatea cu care ne consacrăm studierii adevărurilor revelate”. Dominic a murit în Bologna în 1221 şi a fost canonizat în 1234. „Cu sfinţenia lui, el ne arată două mijloace indispensabile pentru a face mai pătrunzătoare activitatea apostolică”, a concluzionat Papa; „în primul rând, devoţiunea mariană”, în special rugăciunea Rozariului „pe care copiii lui spirituali au marele merit de a o fi popularizat”, şi în al doilea rând, „valoarea rugăciunilor de mijlocire pentru succesul muncii apostolice”.
Pe aceeaşi temă este şi videoştirea
