Culegerea roadelor dialogului luterano-catolic
11.02.2010, Vatican (Catholica) - După audienţa generală de miercuri, 10 februarie 2010, Papa Benedict al XVI-lea a avut o întâlnire cu o delegaţie din partea Bisericii Evanghelice Luterane din America (ELCA), în care şi-a exprimat speranţa în „continuarea dialogului luterano-catolic”. Delegaţia luterană a fost condusă de Episcopul Mark Hanson aflat la preşedinţia ELCA, el fiind de asemenea preşedintele Fundaţiei Luterane Mondiale, partenerul luteran global al Bisericii Catolice de la Conciliul Vatican II încoace. Sfântul Părinte s-a adresat delegaţiei în limba engleză, arătând că speră ca „dialogul luterano-catolic atât din Statele Unite ale Americii cât şi de la nivel internaţional să ajute la a se construi pe acordurile la care s-a ajuns deja”.
Un astfel de acord este Declaraţia comună privind Doctrina Justificării, semnată de Vatican şi Federaţia Luterană Mondială la 31 octombrie 1999. Ea a fost rodul a aproape 35 de ani de dialog luterano-catolic în Statele Unite şi peste hotare. Papa a arătat că o importantă datorie în plus „va fi aceea de a culege roadele dialogului luterano-catolic care a pornit atât de promiţător după Conciliul Vatican II”. Pentru a continua „ceea ce s-a realizat împreună de atunci încoace”, el i-a încurajat pe luterani şi catolici la „rugăciune fierbinte” şi „convertire la Cristos, izvorul harului şi al adevărului”, pentru a construi un „ecumenism spiritual”.
„Fie ca Domnul să ne ajute să preţuim ceea ce s-a realizat până acum, să păzim aceasta cu grijă, şi să promovăm dezvoltarea sa”, s-a rugat Papa. Sfântul Părinte a încheiat amintind cuvintele predecesorului său, Papa Ioan Paul al II-lea, de când s-a adresat unei delegaţii luterane similare în 1985: „Să ne bucurăm că o întâlnire ca aceasta poate să aibă loc. Să ne hotărâm să fim deschişi faţă de Domnul pentru ca El să poată folosi această întâlnire pentru planurile Lui, pentru a realiza unitatea pe care o doreşte. Vă mulţumesc pentru eforturile pe care le faceţi pentru unitatea deplină în credinţă şi caritate”.
