Conferinţă de presă la Cluj despre vizita ad limina
16.02.2010, (Catholica) - Preasfinţia Sa Florentin Crihălmeanu, Episcop de Cluj-Gherla, Vă invită la Sediul Episcopiei greco-catolice de Cluj-Gherla, (Str. Moţilor nr. 26) în ziua de miercuri, 17 februarie 2010, de la ora 10.30, pentru a împărtăşi impresii de la prima întâlnire ad limina cu Sfântul Părinte, Papa Benedict al XVI-lea (ultima întâlnire cu Suveranul Pontif în cadru ad limina, a avut loc în anul 2003, în timpul Pontificatului Servului lui Dumnezeu Ioan-Paul al II-lea).
De asemenea, PS Florentin va prezenta concluzii ale întâlnirilor dintre membrii Conferinţei Episcopale Române şi reprezentanţii diferitelor Congregaţii şi Dicasterii ale Curiei Romane.
Reamintim faptul că în perioada 8-13 februarie a.c., s-a desfăşurat Vizita ad limina a Episcopilor romano-catolici şi greco-catolici din România, la Vatican, în centrul Bisericii Catolice, programul vizitei cuprinzând vizitarea mormântului Sfântului Petru, întâlnirea privată cu urmaşul în tronul Corifeului Apostolilor, Pontiful Roman Benedict al XVI-lea, şi diverse colocvii cu diferite Dicasterii, Congregaţii sau Consilii ale Curiei Romane.
Va mulţumim!
Biroul de Presă
al Episcopiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla

Personal si ìn numele multora dintre cei care, ca si mine, nu au avut ocazia sa fie prezenti la impàrtàsirea de impresii mai sus amintità, doresc sà multumesc Episcopului Florentin pentru a ne fi facut pàrtasi de evenimentele binecuvàntate si pline de har ale vizitei “ad limina”, ajutàndu-ne astfel sa participam la viata, problemele, proiectele si sperantele Bisericii catolice romàne (latine si greco-catolice), màrturie vie si concretà a unitàtii in diversitate.
Multumim exemplului de transparenta si de condividere, care contribuie indirect la responsabilizarea si maturizarea Bisericii in membrii Sai.
Domnul sa binecuvanteze timpul dedicat acestor comunicari, rasplatind eforturile Pastorilor participanti, cu roade imbelsugate si haruri alese pentru binele si sfintenia Bisericii Sale.
Nu in ultimul rand, un cuvànt de multumire echipei de redactare de la “Catholica.ro” pentru serviciul competent, punctual si pretios de informare, prin oferirea acestor materiale si documentatii care devin istorie, Istoria Bisericii, istoria noastrà.
Domnul và fie Binecuvàntare pentru cà, prin toate acestea, Numele Sàu binecuvàntat devine.