Ioan Alexandru: Imnele iubirii
19.02.2010, Târgu Lăpuş (Catholica) - Editura Galaxia Gutenberg oferă celor care îndrăgesc poeziile lui Ioan Alexandru un volum intitulat „Imnele iubirii”, o antologie realizată de Ion Buzaşi, cel care semnează prefaţa, şi introduce postfaţa, un studiu inedit despre poezia lui Ioan Alexandru semnat în 1975, la Blaj, de pr. Ioan Miclea. Acesta murit în 1982, dar în arhivele familiei a rămas acest studiu intitulat „Ioan Alexandru – Imnele bucuriei. Poetul luminii şi lumina poeziei”.
Pr. Miclea îl descrie pe poetul transilvănean ca fiind „de o complexitate, de o structură, profunzime, rezonanţă, virtualitate nemaiîntâlnită. […] El este poetul Bucuriei, căreia îi închină bucuria unui suflet care i-a intuit Izvorul; este poetul bucuriei, pentru că este poetul Luminii line neapuse. […] Acestei lumini (Cristos) i-a închinat poetul cele mai înaripate versuri, care ating uneori perfecţiunea.” Şi continuă: „Noi avem impresia, chiar convingerea, că Imnele bucuriei ţâşnesc tocmai din acele profunzimi, unde metafizica, teologia, mistica creştină şi modul tipic de existenţă al românului transilvănean sunt înveşmântate în hlamida aurită şi înstelată a unei creaţii poetice de mare avengură.”
Volumul celui despre care Edgar Papu scria că „este, poate, cel mai mare poet imnic din întreaga istorie a literaturi noastre” şi că fiecare vers al său „cuprinde o semnificaţie în formă parabolică, mereu dirijată ascendent, până la suprema asumare a Logosului”, include aproape 40 de poezii. Cităm câteva titluri: Lumină lină, Trisagion, Poetul şi candela, Imnul testament, Ioan Inochentie Micu, Mama Roma, Blajul…

