Numărul catolicilor a crescut la nivel mondial
21.02.2010, Vatican (Catholica) - Numărul catolicilor, inclusiv numărul preoţilor şi seminariştilor, este în creştere la nivel mondial, în special în Asia şi Africa. Aşa arată datele statistice publice în „Annuario Pontificio 2010”, Anuarul Pontifical prezentat sâmbătă Papei Benedict al XVI-lea de secretarul de stat, Cardinalul Tarcisio Bertone, şi Arhiepiscopul Fernando Filoni, din cadrul aceluiaşi secretariat.
Realizarea Anuarului – care în curând va fi pus în vânzare – a fost coordonată de Mons. Vittorio Formenti, director al Biroului Central pentru Statisticile Bisericii, împreună cu Enrico Nenna şi alţi colaboratori. În 2008 au existat 1,166 miliarde de botezaţi catolici la nivel mondial, o creştere cu 19 milioane (adică de 1,7%). Luând în seamă creşterea populaţiei la 6,7 miliarde, există o uşoară creştere a procentajului catolicilor în raport cu populaţia globală (de la 17,33% la 17,40%). S-a înregistrat şi o creştere a numărului Episcopilor, de la 4.969 în 2007 la 5.002 în 2008 (cu 1,13%). Creşterile din Africa (1,83%) şi din Americi (1,57%) au fost cele mai importante, în timp ce în Asia (1,09%) şi Europa (0,7%) au fost sub media generală. În Oceania în schimb, s-a înregistrat o descreştere cu 3% a numărului de Episcopi.
A existat o uşoară creştere (cam de 1% din 2000 în 2008) a numărului de preoţi diecezani şi călugări: de la 405.178 în 2000 la 409.166 în 2008. Cel mai mare număr de clerici se află în Europa, aproape jumătate din totalul lor (mai exact 47,1%), în timp ce în Americi sunt 30% dintre preoţi, în Asia 13,2%, în Africa 8,7%, iar în Oceania 1,2%. Raportat la 2000, procentul de preoţi a crescut în Africa, în Asia şi în Americi, în timp ce în Europa a scăzut de la 51,5%. Numărul persoanelor consacrate de sex feminin a scăzut semnificativ: de la 801.185 în 2000 739.067 în 2008. Cele mai multe călugăriţe se află în Europa (40.9%) şi în Americi (27,5%), unde s-au înregistrat şi declinurile cele mai semnificative (cu 17,6% în Europa şi cu 12,9% în Americi). Creşteri s-au înregistrat în Africa (cu 21,2%) şi Asia (16,4%). Creşterile din Africa şi Europa contrabalansează în parte descreşterile din Europa şi Americi, dar nu reuşesc să oprească declinul general.
La nivel global, numărul candidaţilor la preoţie a crescut, de la 115.919 în 2007 la 117.024 în 2008, adică o creştere cu aproape 1%. Această creştere cunoaşte evident variaţii de la continent la continent: în Africa a fost de 3,6%, în Asia de 4,4%, iar în Oceania chiar de 6,5%. În schimb în Europa numărul seminariştilor a scăzut cu 4,3%, pe când în Americi a rămas constant.

Pe aceeaşi temă este şi videoştirea
As dori sa stiu daca AP este disponibil online.
Din păcate nu este publicat online.