Cardinalul Kasper îl felicită pe Patriarhul Bartolomeu
24.02.2010, Vatican (Catholica) - Cardinalul Walter Kasper, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, a trimis un mesaj Patriarhului ecumenic Bartolomeu I de Constantinopol, care îşi va celebra luni, 1 martie 2010, a şaptezecea aniversare. Cardinalul scrie despre „aducerea aminte plină de recunoştinţă a numeroaselor întâlniri fraterne pe care le-am avut în ultimii zece ani”.
„Prietenia, încrederea reciprocă şi sinceritatea care au caracterizat întotdeauna discuţiile noastre sunt… un mare dar şi un semn al progresului în relaţiile dintre Bisericile noastre”, a spus el. Cardinalul şi-a încheiat mesajul: „Speranţa mea este aceea că Sanctitatea Voastră va putea continua să manifeste un angajament neobosit la a contribui la cunoaşterea tot mai profundă şi colaborarea mai rodnică dintre Bisericile Catolică şi Ortodoxă, pentru a oferi lumii o mărturie comună a credinţei noastre în Domnul nostru Isus Cristos”.
