Urări la ziua de naştere a Patriarhului Bartolomeu I
01.03.2010, Vatican (Catholica) - Cu ocazia împlinirii vârstei de 70 de ani de către Patriarhul Bartolomeu I de Constantinopol, Papa Benedict al XVI-lea i-a trimis o telegramă cu urări de bine pentru această fericită aniversare. Ziua Patriarhului, se spune în telegramă, îi oferă Papei „o binevenită oportunitate de a-i mulţumi lui Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos şi dătătorul la tot binele, pentru binecuvântările îmbelşugate pe care le-a revărsat peste Sanctitatea Voastră”.
În acelaşi timp îi dă Pontifului posibilitatea de a-i oferi Patriarhului Bartolomeu I urările sale „fervente şi fraterne, însoţite de rugăciunile mele ca Domnul nostru să vă susţină cu tăria şi harul Său în timp ce vă îndepliniţi înalta funcţie ca păstor, predicator al Evangheliei şi învăţător al vieţii spirituale”. Telegrama Sfântului Părinte vorbeşte despre „amintirile plăcute” ale întâlnirilor cu Patriarhul, referindu-se mai ales la vizita sa la Fanar în sărbătoarea Sf. Andrei din 2006. Telegrama se încheie: „Vă dăruiesc Sanctităţii Voastre o îmbrăţişare sfântă, exprimându-mi speranţa în credinţa că Duhul lui Dumnezeu continuă să ilumineze şi să călăuzească drumul nostru către comuniunea deplină dorită de Cristos pentru toţi discipolii Săi”.
