Monseniorului Vladimir Ghika, martir în România
03.03.2010, Bucureşti (Catholica) - Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti va organiza joi, 4 martie, la ora 11, un simpozion dedicat Monseniorului Vladimir Ghika, martir în România. Evenimentul va avea loc în amfiteatrul I.H. Rădulescu al Bibliotecii Academiei Române (Calea Victoriei 125, Bucureşti) şi este organizat împreună cu Academia Română – Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă. Vor interveni Acad. Eugen Simion, Prof. Neagu Djuvara, ÎPS Ioan Robu, Cercetător Lucia Toader, Cercetător Emanuel Cosmovici, Prof. Francisca Băltăceanu, Conf. Monica Broşteanu. În cadrul evenimentului va avea loc şi premiera filmului documentar Fratelui meu din exil, realizat de Ana Boariu (52 min., SIGNIS/KTO, 2009).
Născut în ziua de Crăciun a anului 1873 la Constantinopol (astăzi Istanbul – Turcia), Monseniorul Vladimir Ghika a fost nepotul ultimului domnitor al Moldovei, principele Grigore V. Ghika Vodă (1849-1856), şi fiul lui Ioan Ghika (general de divizie, ministru plenipotenţiar) şi al Alexandrinei Moret de Blaremberg (descendentă din Henric al IV-lea, regele Franţei). A fost botezat şi miruit ortodox, se aminteşte într-un material al biroului de presă al ARCB, mama sa fiind o credincioasă foarte ataşată de Biserica Ortodoxă, tatăl său fiind în acea perioadă ministru plenipotenţiar al României în Turcia. În 1902 are loc trecerea sa la catolicism, şi în 1905 este licenţiat în filozofie scolastică, luându-şi doctoratul în teologie, la Roma. În 1923 este sfinţit preot, iar Papa Pius al XI-lea îi acordă dreptul de a celebra Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie catolică în ambele rituri – roman şi bizantin.
La 13 mai 1931 este numit de Papa Protonotar apostolic şi i se conferă titlul de Monsenior. După o prodigioasă activitate pastorală şi caritativă, în ţară şi străinătate, la 18 noiembrie 1952 este arestat sub acuzaţia de „înaltă trădare” şi întemniţat la Jilava unde este ameninţat, bătut până la sânge, torturat. Un an mai târziu are loc procesul, urmat de condamnarea la trei ani de temniţă grea, iar în 16 mai 1954 trece la cele veşnice din cauza tratamentului bestial la care a fost supus. A fost „preot, confesor, director spiritual, conferenţiar, om de ştiinţă, diplomat, activitatea lui desfăşurându-se în toate mediile, de la capete încoronate, şefi de state, politicieni, filozofi, artişti, scriitori, teologi, până la anarhişti, ocultişti, homosexuali şi prostituate.” A fost un promotor în multe domenii, activitatea sa depăşind graniţele confesionale şi spiritul timpului.
