Unicitatea şi continuitatea Bisericii
11.03.2010, Vatican (Catholica) - În cadrul audienţei generale de miercuri, 10 martie 2010, desfăşurate în Aula Paul al VI-lea, Papa Benedict al XVI-lea şi-a îndreptat atenţia către lucrările scrise şi doctrina Sf. Bonaventura de Bagnoregio. Sf. Bonaventura „a interpretat autentic şi cu fidelitate figura Sf. Francisc de Assisi”, a spus Sfântul Părinte, arătând că el a reacţionat împotriva „spiritualilor” din Ordinul Franciscan care, preluând ideile lui Gioacchino da Fiore, susţineau că „cu Sf. Francisc a început etapa finală a istoriei”, şi urmăreau crearea unei noi Biserici a Duhului Sfânt, „care să nu mai fie legată de structurile vechii Biserici”.
Sf. Bonaventura a analizat această problemă în ultima sa lucrare, „Hexaemeron”, în care a explicat că „Dumnezeu este unul de-a lungul întregii istorii… Istoria este una, chiar dacă este o călătorie, o călătorie caracterizată de evoluţie… Isus este ultimul cuvânt al lui Dumnezeu” şi „nu există altă Evanghelie, altă Biserică ce trebuie aşteptată. Astfel, Ordinul Sf. Francisc trebuie de asemenea să se insereze în această Biserică, în credinţa ei şi în ordinea ei ierarhică. „Aceasta nu înseamnă”, a adăugat Papa Benedict al XVI-lea, „că Biserica este imobilă, fixată în trecut, că nu există în ea loc de noutate”. Sf. Bonaventura era sigur „că bogăţia cuvântului lui Cristos nu se termină niciodată şi poate de asemenea să fie o nouă lumină pentru noile generaţii. Unicitatea lui Cristos este de asemenea o garanţie a noutăţii şi a reînnoirii în viitor”.
Sfântul Părinte a arătat că „şi astăzi există opinii potrivit cărora întreaga istorie a Bisericii în cel de-al doilea mileniu este una de declin constant. Unii oameni consideră că acest declin a început imediat după Noul Testament”. Cu toate acestea, a întrebat Papa, „ce ar fi Biserica fără noua spiritualitate a Cistercienilor, a Franciscanilor şi a Dominicanilor, fără spiritualitatea Sf. Tereza de Avila şi a Sf. Ioan al Crucii? … Sf. Bonaventura ne învaţă… cum să ne deschidem faţă de noile carisme date de Cristos, în Duhul Sfânt, Bisericii Sale”. „După Conciliul Vatican II, unii oameni au fost convinşi că totul este nou, că există o nouă Biserică, Biserica pre-conciliară ajungând la sfârşitul ei şi urmând să existe o alta, complet diferită, o utopie anarhică”.
„Totuşi, mulţumită lui Dumnezeu, înţelepţii cârmaci ai bărcii lui Cristos, Papii Paul al VI-lea şi Ioan Paul al II-lea, au apărat pe de o parte noutatea Bisericii şi, în acelaşi timp, unicitatea şi continuitatea Bisericii, care este întotdeauna o Biserică a păcătoşilor, şi întotdeauna un loc de har”. Comentând mai apoi unele dintre scrierile mistice şi teologice ale sfântului, Pontiful a identificat cea mai importantă lucrare ca fiind „Itinerarium mentis in Deum” (Călătorie a minţii în Dumnezeu). În acea carte, Sf. Bonaventura a explicat că cunoaşterea lui Dumnezeu este un itinerariu cu şase etape, culminând „cu uniunea deplină cu Sfânta Treime prin Isus Cristos, în imitarea Sf. Francisc de Assisi”.
Pe aceeaşi temă este şi videoştirea
