Papa răspunde activ crizei abuzurilor sexuale
15.04.2010, Santiago (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea va continua să caute noi căi de combatere a crizei abuzurilor sexuale din Biserică, şi „nu va înceta să ne surprindă” cu iniţiativele sale, a declarat Cardinalul Tarcisio Bertone, secretarul de stat al Vaticanului. Afirmaţia a fost făcută luni, într-o conferinţă de presă ce a avut loc în Chile, unde a sosit vineri pentru a vizita această ţară lovită de cutremur. În cadrul acestei vizite s-a întâlnit cu lideri guvernamentali şi ecleziali, prezidând o Liturghie în piaţa din faţa Catedralei Concepcion, grav avariată de cutremurul din 27 februarie.
„Cred că Papa va mai lansa şi alte iniţiative”, a spus Cardinalul Bertone în răspuns la o întrebare a jurnaliştilor. „Nu pot da detalii, dar sunt şi alte iniţiative luate în calcul. (Papa) nu va înceta să ne uimească cu iniţiativele sale pe această temă.” Conform Cardinalului Bertone, „celelalte instituţii trebuie să facă de asemenea paşi concreţi, din inimă” pentru a apăra demnitatea copiilor şi a tinerelor mame. Prelatul a amintit că cu diferite ocazii Papa Benedict al XVI-lea a cerut iertare pentru actele de pedofilie comise de clerici, precum „în scrisoarea către catolicii din Irlanda şi în diferite discursuri din Statele Unite ale Americii şi din Australia”.
Ca răspuns la întrebarea privitoare la celibat, secretarul de stat a spus că „mulţi psihologi, mulţi psihiatrii, au spus că nu există nici o legătură între celibat şi pedofilie, dar mulţi alţii au arătat şi mi-au spus recent că există o relaţie între homosexualitate şi pedofilie”. Această afirmaţie a stârnit proteste între homosexuali. „Nici Bertone şi nici Vaticanul nu au autoritatea morală să dea lecţii despre sexualitate”, a declarat Rolando Jimenez, preşedintele Mişcării pentru Integrarea şi Eliberarea Homosexuală din Chile.
