Femeia în Biblie şi în Biserică
20.04.2010, Bucureşti (Catholica) - Ziarul Lumina a publicat un interviu cu Maria Francisca Băltăceanu, profesor doctor la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti, şi la Facultatea de Teologie Romano-Catolică, despre cum era văzută femeia în perioada de până la venirea lui Cristos, despre slujirea pe care femeia o are în Biserică şi despre slujirea mironosiţelor din Noul Testament. Pornind de la primele capitole din Geneză, ea arată că „Păcatul strică egalitatea şi complementaritatea paradisiace dintre bărbat şi femeie. Intervine păcatul, cu consecinţele lui. Cei doi se ascund pentru că ‘îşi dau seama că sunt goi’. Goi erau şi înainte, dar păcatul strică echilibrul iniţial dintre puterile spiritului: voinţa nu se mai supune minţii, pulsiunile vor să domine, ei nu se mai pot privi liniştiţi în frumuseţea trupurilor lor cu care fuseseră creaţi. Consecinţele păcatului le vor auzi din gura lui Dumnezeu: suferinţa – munca grea pentru trai, naşterea în dureri; moartea; stricarea armoniei iniţiale: El îi spune femeii ‘vei fi atrasă către bărbatul tău şi el te va stăpâni'”.
„Deci tendinţa bărbatului de dominare asupra femeii, de a o pune în situaţie de inferioritate, este o consecinţă a păcatului, nu este din planul lui Dumnezeu cu omul. Şi invers, am putea spune că atunci când bărbatul se uită cu respect, cu admiraţie, cu bucurie la femeia lui, ca la darul de preţ pe care i l-a făcut Dumnezeu, când aude ‘lauda grădinii de îngeri când răsare / din coasta bărbătească al Evei trup de fum’, după cuvintele lui Ion Barbu, el depăşeşte consecinţa păcatului şi se află în viaţa nouă adusă de Cristos!” „Cât despre situaţia femeii în legislaţia mozaică, trebuie să ţinem seama că ne aflăm în Antichitate, în Orient, într-o lume în care inferioritatea legală a femeii era ‘norma’. În Biblie, însă, pedagogia lui Dumnezeu porneşte de la situaţia obiectivă a omului şi încearcă treptat să-l ridice. Aşadar, doar comparând cu situaţia femeii în alte societăţi ale vremii, putem aprecia cum trebuie ‘plusurile’… Este importantă egalitatea în faţa legii, pentru că împlinirea ei este inserată în Legământul dintre Dumnezeu şi poporul său: bogat şi sărac, om de vază şi om de rând, bărbat şi femeie răspund esenţialmente la fel”.
„Este incontestabil că adevărata eliberare a omului, a bărbatului şi a femeii este adusă de Isus Cristos prin viaţa, moartea şi învierea Sa; şi acest lucru a fost bine înţeles de primii creştini… Domnul însuşi arată, în purtarea sa faţă de femei, la ce demnitate le înalţă: atitudinea lui este de mare simplitate şi tocmai prin aceea depăşeşte cu mult uzanţele timpului său. Până şi ucenicii ‘se mirau că stă de vorbă cu o femeie’ atunci când El îşi dezvăluie identitatea profundă tocmai în faţa femeii din Samaria, deci din neamul cel mai puţin acceptat de iudei şi, pe deasupra, cu o situaţie matrimonială destul de încâlcită… Isus îi ia apărarea femeii păcătoase care Îi spală picioarele cu lacrimi, arătând că ea, tocmai pentru că marea ei iubire i-a dobândit iertarea, îi este superioară fariseului ‘corect’. Intervine pentru a lăuda fapta Mariei din Betania care îl unge cu mir scump, punând-o într-un fel în rândul mironosiţelor… O scapă de la moarte pe femeia prinsă în adulter, făcându-i pe acuzatori să-şi scruteze propria conştiinţă. Laudă credinţa femeii cananeence…”
„Dar figura cea mai importantă, prin care a intrat în lume mântuirea, este, evident, Maria, Mama lui Isus. Putem spune că la Bunavestire, când ea îşi acceptă rolul încredinţat de Dumnezeu, este clipa de început a Noului Legământ. Despre relaţia ei în familie cu Isus, evangheliştii spun destul de puţin, respectându-i discreţia personală. Isus însă ţine să sublinieze că demnitatea ei depăşeşte simpla relaţie fiziologică, ea fiind modelul pentru orice ucenic, cea care face voia Tatălui, care primeşte cuvântul, îl cumpăneşte în inima sa şi îl împlineşte. La rugămintea ei extrem de simplă şi discretă, Isus, deşi pare a o refuza, săvârşeşte primul semn, minunea din Cana Galileii. Pe cruce fiind, Isus o dăruieşte ca mamă omenirii întregi, reprezentate de ucenicul iubit, Ioan. Prin figura ei este pusă în valoare pentru prima dată fecioria de dragul Împărăţiei cerului… A avut destule momente grele prin care poate trece orice femeie… dar ‘ea păstra toate în inima ei’ şi le medita, rămânând unită cu Dumnezeu în cel mai înalt grad în toate momentele vieţii. De aceea este modelul fiecărei femei, al fiecărui creştin, icoana Bisericii”.
„Dacă ne gândim la momentul ‘naşterii’ Bisericii, în ziua de Rusalii, vedem că, în aşteptarea revărsării Duhului, cei unsprezece ucenici sunt adunaţi ‘împreună cu femeile şi cu Maria, mama lui Isus…’ Şi asupra lor se aşează limbile de foc. În Faptele Apostolilor sunt pomenite mai multe femei, care joacă un rol important şi sunt foarte preţuite în comunitate: Tabita, binefăcătoarea săracilor, cea readusă la viaţă de Petru, Maria, mama lui Ioan Marcu, în a cărei casă se aduna comunitatea, femeile din Filipi, care ascultă propovăduirea Sfântului Pavel, iar dintre ele se remarcă Lidia, femeie de vază, care îi găzduieşte pe apostolii itineranţi. Printre puţinii care primesc credinţa la Atena se numără Damaris. Priscila şi soţul ei, Acvila, ţes corturi la Corint împreună cu Apostolul Pavel, iar apoi îl însoţesc în Siria. Cele patru fiice ale diaconului Filip au darul prorociei… Vedem aşadar atestate în primele comunităţi creştine dăruirea şi generozitatea femeilor, precum şi respectul de care sunt înconjurate pentru felul în care ele trăiesc Evanghelia”.
