Familia creştină între criză şi speranţă
18.05.2010, Bucureşti (Catholica) - Cu prilejul Duminicii Familiei, din data de 16 mai 2010, Patriarhul ortodox Daniel a adresat credincioşilor ortodocşi români un mesaj, publicat integral pe Basilica.ro. „Am văzut cu toţii că, după decembrie 1989, au apărut o serie de schimbări la nivelul întregii societăţi româneşti, unele cu efecte pozitive, aşteptate, dorite, dar şi unele fenomene care, dimpotrivă, au influenţat negativ viaţa oamenilor. Un astfel de fenomen, accentuat vizibil în ultimii ani, este criza familiei şi degradarea vieţii de familie pe fondul creşterii insecurităţii generale şi a confruntării cu schimbări multe şi bruşte, într-un interval de timp foarte scurt… Familia creştină se confruntă azi cu multiple crize: criza economică (sărăcie, şomaj, nesiguranţa zilei de mâine, emigraţia spre ţări mai bogate), criza morală (avortul, divorţul, abandonarea copiilor, libertinajul, creşterea violenţei în familie şi a delincvenţei juvenile) şi criza spirituală (sectarismul, fanatismul şi prozelitismul religios)”.
În faţa acestei situaţii de criză a familiei, Patriarhul Biserici Ortodoxe Române propune o valorificare a resurselor de îndreptare şi ieşire din criză, pentru a trăi cu speranţă. „În primul rând, trebuie să vedem că fericirea este darul lui Dumnezeu, iar criza familiei de azi poate fi depăşită cu ajutorul şi cu binecuvântarea lui Dumnezeu-Creatorul Care a zis: ‘Creşteţi şi vă înmulţiţi şi stăpâniţi pământul!’ (Facere 1,28). În ciuda multor păcate şi primejdii abătute asupra neamului omenesc, totuşi familia a fost instituţia cea mai stabilă în istorie. În plus, binecuvântarea familiei de către Domnul nostru Iisus Hristos la nunta din Cana Galileii, când a transformat apa în vin, la solicitarea Maicii Domnului – icoana Bisericii rugătoare, constituie pentru noi o puternică bază a speranţei creştine. Hristos Cel ce a schimbat apa în vin poate schimba criza într-o speranţă nouă, poate aduce bucurie acolo unde ameninţă lipsurile şi tristeţea”.
„În al doilea rând, trebuie să susţinem efortul Bisericilor de a apăra familia naturală, tradiţională, universală, şi de a rezista în faţa unor ‘modele’ noi de familie, în care relaţia normală bărbat-femeie este considerată ca fiind ceva depăşit. În al treilea rând, este necesară intensificarea cooperării dintre Stat şi Biserică în toate domeniile care privesc activitatea socială, educaţională şi culturală referitoare la familie, deoarece matricea creştină a Europei nu poate fi smulsă din structura omului european, chiar dacă este ignorată de acesta”. Preafericitul Daniel susţine în continuare importanţa educaţiei religioase, care „îl învaţă pe copil şi pe tânăr iubirea faţă de Dumnezeu şi de oameni, credinţa, speranţa, solidaritatea, dreptatea, precum şi recunoştinţa faţă de părinţi şi faţă de binefăcători, dărnicia şi hărnicia, sfinţenia vieţii, valoarea eternă a fiinţei umane, sensul existenţei, binele comun şi frumuseţea sufletului generos… Educaţia religioasă reduce, astfel, efectele negative ale crizei contemporane de identitate şi de orientare, propunând modele viabile de bunătate şi sfinţenie, oferind copiilor şi tinerilor repere în viaţa de familie şi în societate”.
