Ucrainenii speră într-o vizită papală în 2012
26.05.2010, Kiev (Catholica) - Arhiepiscopul de Lviv a afirmat că Papa Benedict al XVI-lea a fost invitat să viziteze Ucraina în 2012, cu ocazia aniversării a 600 de ani de la schimbarea sediului Bisericii din Galiţia în Lviv. Arhiepiscopul Mieczyslaw Mokrzycki, capul Bisericii Catolice de rit latin din Ucraina, a precizat însă că nu au fost fixate date exacte.
Arhiepiscopului – care a lucrat în secretariatul privat al Papei Ioan Paul al II-lea, apoi al Papei Benedict al XVI-lea – a mai spus că Sfântul Scaun urmează să analizeze datele ce ar fi posibile, urmând la momentul potrivit să se anunţe oficial vizita şi perioada ei. Ar fi a doua vizită papală în Ucraina de la câştigarea independenţei naţiunii în 1991. Papa Ioan Paul al II-lea a făcut o vizită istorică în această ţară în 2001. Şansa unui răspuns favorabil este mare ţinând cont de interesul Papei Benedict al XVI-lea pentru ecumenism şi importanţa Ortodoxiei ucrainene, chiar dacă aceasta este divizată în trei Biserici.
Ucraina are o populaţie de 45 de milioane de locuitori, aproximativ 80% aparţinând diferitelor Biserici Ortodoxe. Circa 10% din populaţie este greco- şi romano-catolică. Arhiepiscopul Mokrzycki a preluat scaunul de Lviv în 2008, odată cu retragerea Cardinalului Marian Jaworski. Biserica Greco-Catolică a avut de asemenea sediul la Lviv până în 2005, când şi l-a mutat la Kiev, capitala ţării.

V-aş ruga, cu toată dragostea, să fiţi mai atenţi cu denumirile geografice. Galicia este o comunitate autonomă a Spaniei, la Oceanul Atlantic, cu capitala la Santiago de Compostela. Regiunea istorică din Ucraina (care a aparţinut în trecut Poloniei şi Imperiului Austro-Ungar) se numeşte, corect, Galiţia.
Fără a fi ofensată Ortodoxia ucraineană sunt de părere că Biserica Greco-Catolică ucraineană merită să aibă un patriarh asemenea celorlalte Biserici pariculare orientale catolice.