Maria este mama misionarilor
02.06.2010, Vatican (Catholica) - Creştinilor li se cere să meargă dincolo de zona de confort pentru a-l duce pe Cristos celorlalţi, iar Maria este însoţitoarea şi „mamă grijulie” în misiunea lor, a afirmat Papa Benedict al XVI-lea luni seara, în Grădinile Vaticanului, la tradiţionala celebrare mariană de la finalul lunii mai. După procesiune şi recitarea rozariului, pelerinii veniţi la Grota Fecioarei Maria de la Lourdes au ascultat meditaţia Sfântului Părinte pe marginea misterului Vizitei (Fecioarei la Elisabeta).
„În Fecioara Maria care merge să îşi viziteze verişoara, Elisabeta, recunoaştem exemplul cel mai limpede şi semnificaţia cea mai adevărată a drumului nostru de credincioşi şi a drumului Bisericii însăşi”, a spus Pontiful. „Biserica este prin natura sa misionară, este chemată să vestească Evanghelia pretutindeni şi întotdeauna, să transmită credinţa fiecărui bărbat şi femeie, şi în orice cultură. […] Călătoria Mariei este o călătorie misionară autentică. Este o călătorie care o conduce departe de casă, o stimulează în lume, în locuri străine de obiceiurile sale zilnice, o face să ajungă, într-un anumit sens, până la marginile la care ea poate să ajungă. Se află tocmai aici, şi pentru noi toţi, secretul vieţii noastre de oameni şi de creştini. […] Aşa cum se întâmplase deja pentru Abraham, ne este cerut să ieşim din noi înşine, din locurile siguranţelor noastre, pentru a merge spre alţii, în locuri şi ambiente diferite.”
Este Domnul, a spus Papa Benedict, Cel care „ne-o pune alături pe Maria ca însoţitoare de călătorie şi mamă grijulie. Ea ne asigură, pentru că ne aminteşte că împreună cu noi este mereu Fiul său Isus, după cum a promis El: eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii.” Apoi Pontiful a subliniat că „Elisabeta era în vârstă şi apropierea Mariei, încă foarte tânără, putea să-i fie folositoare. Pentru aceasta Maria merge la ea şi rămâne cu ea circa trei luni, pentru a-i oferi acea apropiere afectuoasă, acel ajutor concret şi toate acele servicii zilnice de care avea nevoie. Elisabeta devine astfel simbolul atâtor persoane bătrâne şi bolnave, ba chiar al tuturor persoanelor care au nevoie de ajutor şi de iubire. Şi câte există şi astăzi în familiile noastre, în comunităţile noastre, în oraşele noastre! Maria […] devine slujitoarea oamenilor. Mai precis, îl slujeşte pe Domnul pe care-l întâlneşte în fraţi.”
Sfântul Părinte a explicat faptul că această caritate a Mariei nu s-a oprit la slujire, „ci ajunge la apogeul său în dăruirea lui Isus însuşi”. Atunci când pruncul nenăscut din pântecele Elisabetei a tresărit la auzul vocii Mariei ni se subliniază că „suntem la semnificaţia cea mai adevărată şi la scopul cel mai genuin al oricărui drum misionar: a dărui oamenilor Evanghelia vie şi personală, care este însuşi Domnul Isus”. „Isus este adevărata şi singura comoară pe care noi o avem de dat omenirii. Bărbaţii şi femeile din timpul nostru au nostalgie de El, chiar şi atunci când par să-l ignore sau să-l refuze. De El au nevoie societatea în care trăim, Europa, întreaga lume. Nouă ne este încredinţată această responsabilitate extraordinară. S-o trăim cu bucurie şi cu angajare, pentru ca să fie cu adevărat civilizaţia noastră una în care să domnească adevărul, dreptatea, libertatea şi iubirea, pilaştrii fundamentali şi de neînlocuit ai unei adevărate convieţuiri ordonate şi paşnice.”
Pe aceeaşi temă este şi videoştirea
