Papa evocă vizita apostolică din Cipru
09.06.2010, Vatican (Catholica) - În timpul audienţei de astăzi, desfăşurată în Piaţa San Pietro, Papa Benedict al XVI-lea a amintit de recenta călătorie apostolică făcută în Cipru, „un eveniment istoric în sine”, fiind pentru prima oară când un Episcop al Romei „a vizitat această ţară binecuvântată de lucrarea apostolică a Sfinţilor Paul şi Barnaba, şi considerată parte a Ţării Sfinte”. La 4 iunie, în străvechiul oraş Paphos, în prima etapă a călătoriei, a avut loc o celebrare ecumenică „cu Arhiepiscopul ortodox Chrysostomos al II-lea şi cu reprezentanţi ai comunităţilor armene, luterane şi anglicane. Ne-am reînnoit fratern angajamentul reciproc şi ireversibil pentru ecumenism”, a spus Sfântul Părinte.
La 5 iunie la Nicosia, capitala Ciprului, după vizita făcută preşedintelui Republicii, Sfântul Părinte s-a întâlnit cu autorităţile civile şi cu corpurile diplomatice, cărora „le-a reiterat importanţa fundamentării legii pozitive pe principiile etice ale legii naturale pentru promovarea adevărului moral în viaţa publică. Acesta a fost un apel la raţiune bazată pe principii etice, plin de implicaţii importante pentru societatea de astăzi care prea adesea nu mai recunoaşte tradiţia culturală pe care a fost fondată.” Papa Benedict a amintit apoi de Liturghia celebrată în şcoala primară Sf. Maron, unde „am putut să văd eu însumi fervoarea apostolică a ciprioţilor catolici. Aceasta este exprimată prin activităţi de educaţie şi asistenţă, cu zeci de structuri în slujba comunităţii, foarte apreciate atât de autorităţile guvernamentale cât şi de populaţie. În timpul aceleiaşi celebrări am putut să admir angajamentul apostolic al comunităţii latine, călăuzite cu grijă de Patriarhul latin de Ierusalim şi zelul pastoral al fraţilor minori care slujesc oamenii cu o generozitate constantă.”
Sfântul Părinte s-a referit apoi la Liturghia celebrată în biserica Sf. Cruce, în timpul căreia „am făcut un apel către toţi catolicii din Orientul Mijlociu, ca în ciuda marilor încercări şi dificultăţi cu care ştim că se confruntă, să nu cadă în descurajare şi în tentaţia de a emigra, deoarece prezenţa lor în regiune reprezintă un semn de speranţă de neînlocuit. Le-am oferit garanţia – în special preoţilor şi persoanelor consacrate – afecţiunii întregii Biserici şi solidarităţii intense, precum şi rugăciunilor ei către Domnul pentru a ajuta la asigurarea prezenţei lor.” „Desigur, momentul culminant al călătoriei mele apostolice a fost încredinţarea acelui ‘instrumentum laboris’ pentru Adunarea Specială pentru Orientul Mijlociu a Sinodului Episcopilor”, a subliniat Papa. Cu acea ocazie „ne-am rugat împreună pentru sufletul Episcopului Luigi Padovese, preşedintele Conferinţei Episcopale Turce, a cărui subită şi tragică moarte ne-a lăsat în durere şi întristare.”
Adunarea Specială pentru Orientul Mijlociu, ce se va desfăşura în Vatican în Octombrie, va fi „însoţită de rugăciunea întregii Biserici”, a spus Sfântul Părinte, subliniind că Orientul Mijlociu „ocupă un loc special” în inima Bisericii, „fiind locul unde Dumnezeu s-a făcut cunoscut părinţilor noştri întru credinţă.” Sfântul Părinte a continuat amintind că „înainte să plec din Cipru am avut bucuria să vizitez Catedrala maronită, unde Cardinalul Nasrallah Pierre Sfeir, Patriarhul Antiohiei al maroniţilor, din Liban, a fost de asemenea prezent.” Maroniţii au venit în Cipru în diferite perioade ale istoriei, „şi au suferit adesea încercări dificile doar pentru a rămâne fideli tradiţiei lor creştine specifice”. Papa şi-a încheiat alocuţiunea arătând că „comunitatea catolică cipriotă, în diferitele ei ramificaţii – maronită, armeană şi latină – caută fără încetare să fie o singură inimă şi un singur suflet, atât în sine cât şi în relaţiile cu fraţii ortodocşi şi cu celelalte grupuri creştine. Fie ca poporul cipriot şi celelalte naţiuni din Orientul Mijlociu, cu liderii lor politici şi cu reprezentanţii diferitelor religii, să construiască împreună un viitor de pace, prietenie şi colaborare fraternă.”

Pe aceeaşi temă este şi videoştirea